Guvernul a adoptat bugetul şi l-a trimis Parlamentului pentru a fi dezbătut în procedură de urgenţă.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, sâmbătă, în debutul şedinţei de guvern, că proiectul de buget pentru 2025 nu cuprinde modificări de taxe şi impozite, dar are prevăzute sume importante pentru investiţii şi dezvoltare. În paralel se reduc cheltuielile statului, cu 0,5% din PIB.
"Mi-aş dori ca împreună să promovăm firme şi produse româneşti oriunde, chiar şi pe TikTok”, a spus Ciolacu.
”Adoptăm azi proiectul de buget pe 2025, unul fără modificări de taxe şi impozite. Este un buget de dezvoltare, ca şi anul trecut, în care investiţiile ajung la un nou record – 150 de miliarde de lei, un plus 30 de miliarde faţă de anul trecut”, a declarat Marcel Ciolacu.
Potrivit acestuia, 20% din cheltuielile totale din 2025 reprezintă investiţiile.
”Asta se va vedea în creşterea PIB la 1.913 miliarde lei, iar la mijlocul anului viitor vom ajunge la un PIB de 2.000 miliarde lei, adică 400 miliarde euro, dublu faţă de anul 2018. Este un semn clar că România intră într-o altă ligă economică”.
Premierul a menţionat că, în paralel, se reduc costurile de funcţionare a statului, cu 0,5 puncte procentuale, fiind ajustate atât cheltuielile de personal, cât şi cele de bunuri şi servicii.
”Protejăm în continuare puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici. Am crescut din 1 ianuarie salariul minim la 4.050 lei. În 2025, câştigul salarial net va creşte cu 6,1%, peste nivelul inflaţiei de 4,4%. Am insistat să acordăm un sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici şi îmi asum această decizie”, a mai declarat Ciolacu.
Se vor acorda în continuare ajutoare pentru economie şi IMM-uri, prin schemele de ajutor de stat din Planul Bugetar Structural agreat cu Comisia Europeană.
”Sunt zeci de miliarde de lei ţintite spre creşterea producţiei industriale locale. Mi-aş dori ca împreună să promovăm firme şi produse româneşti oriunde, chiar şi pe TikTok”, a subliniat Marcel Ciolacu.
Acesta a precizat că se alocă 11 miliarde de lei programelor Anghel Saligny şi PNDL, 8,2 miliarde proiectelor PNRR şi 3,3 miliarde celor din fonduri europene.
”Cea mai mare miză a acestui buget este exploatarea la maxim a fondurilor europene disponibile. Este o alocare istorică de 4,6% din PIB, adică peste 17,5 miliarde euro. Sunt anii de vârf ai dezvoltării noastre folosind banii europeni şi voi pune o presiune uriaşă pe toată lumea să luăm aceşti bani”, a mai declarat premierul.
Acesta a explicat că a cerut ”ca suma alocată investiţiilor să fie mai mare decât deficitul, deoarece aşa e corect pentru români”.