Grupul Piletilevi se extinde în România

Grupul Piletilevi se extinde în România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Grupul Piletilevi, cea mai mare și cunoscută platformă de vânzare de bilete din statele baltice achiziționează un pachet majoritar de acțiuni la Bilete.ro, cea mai veche companie de vânzare de bilete din România, lider de piață, cu o cotă de 30%.

Sven Nuutmann, partener și CEO Piletilevi Group a declarat că potrivit unui acord semnat la București miercuri seară (5.07.2023), Grupul Piletilevi achiziționează un pachet de 80,2% din compania românească, iar actualii actualii acționari ai Bilete.ro păstrează un pachet de 19,8%. Andreea Pop va continua să fie CEO-ul companiei.

Potrivit lui Sven Nuutmann, Piletilevi Group are planuri de extindere în afara țărilor baltice de ceva timp, dar criza globală COVID-19 și războiul din Ucraina care a început iarna trecută au pus aceste planuri în așteptare. Cu toate acestea, intrarea pe piața din România, care are o populație de 20 de milioane de locuitori, marchează începutul expansiunii geografice a Grupului Piletilevi.

ADVERTISING

„Vedem oportunități excelente de colaborare cu fondatorii și managementul Bilete.ro pentru extinderea companiei și cu siguranță putem oferi un serviciu mai bun atât organizatorilor de evenimente din România, cât și din regiunea baltică, precum și cumpărătorilor de bilete”, a declarat Nuutmann. 

„Ne dorim cu siguranță să aducem pe piața românească cele mai noi soluții software de ticketing, să contribuim la dezvoltarea instrumentele self-service și raportărilor analitice pentru organizatori și să le oferim acestora cele mai bune oportunități de marketing, în baza experienței noastre îndelungate”, a mai spus Nuutmann, adăugând că Grupul Piletilevi va continua să caute activ oportunități de extindere atât în ​​România, cât și în țările vecine.

ADVERTISING

CEO-ul Bilete.ro, Andreea Pop, a spus că este greu de subestimat experiența de 26 de ani a Grupului Piletilevi, care vinde aproape 7,5 milioane de bilete la peste 30.000 de evenimente pe an. „Intrarea pe piața românească a unei companii de vânzare de bilete care este cunoscută în rândul celor mai mari organizatori de evenimente din Europa și din lume va crește cu siguranță șansele organizatorilor români de a aduce în România concerte ale unor artiști străini mai cunoscuți,” este optimistă Andreea Pop. 

Pop a subliniat că, de-a lungul anilor, Grupul Piletilevi a acționat ca un mediator pentru artiști de top din lume precum Metallica, Ed Sheeran, Imagine Dragons, Depeche Mode și mulți alții, iar în ceea ce privește evenimentele sportive, a fost partener de vânzări pentru Euroliga de Baschet - Turneul Final Four de la Kaunas, WRC Rally Estonia și etapa Cupei Mondiale de Biatlon care a avut loc la Otepää, Estonia, anul trecut.

ADVERTISING

Tranzacția va fi finalizată după primirea aprobărilor necesare de la autoritățile locale, iar părțile nu vor dezvălui prețul tranzacției.

Bilete.ro operează pe piața din România de 17 ani, înregistrând vânzări de peste 1,5 milioane de bilete pe an. Cu 40 de angajați, compania vinde bilete în mediul online bilete.ro, care înregistrează 1 milion de vizite lunare, și la 1.600 de puncte de vânzare partenere din toată țara, având peste 300 de clienți, organizatori de evenimente din toate domeniile. Principalele zone deservite sunt evenimentele sportive, concerte și festivaluri de muzică electronică și live, divertisment pentru copii și teatru.

Grupul Piletilevi este deținut de compania de investiții EastCom Capital a antreprenorului Sven Nuutmann și de fondul de investitii BaltCap. Piletilevi Group este o companie internațională de vânzare de bilete și organizare de evenimente care deține Piletilevi în Estonia, Bilesu Serviss în Letonia și Bilietai.lt în Lituania.  Grupul Piletilevi a sărbătorit anul acesta 26 de ani de existență pe piață, timp în care a oferit un serviciu profesionist organizatorilor de evenimente din țările baltice și nu numai.

BaltCap este cea mai mare și cea mai experimentată firmă de private equity din țările baltice, care operează în țările baltice și nordice, precum și în Polonia. Printre investitorii actualului fond de investitii BaltCap se numără Fondul European de Investiții (FEI), Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Nordic Environment Finance Corporation (NEFCO), precum și fonduri de pensii locale de top, manageri de active și birouri de familie.