Gala Premiilor Revistei CARIERE 2022 - ediție aniversară

Gala Premiilor Revistei CARIERE 2022 - ediție aniversară
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Revista CARIERE organizează în data de 13 decembrie, la București, Gala Premiilor Revistei CARIERE 2022, eveniment aniversar ce marchează împlinirea a 20 de ani de la prima apariție editorială a Revistei CARIERE și în care se premiază veritabile modele pentru generațiile viitoare.

Va fi un eveniment care celebrează excelența, implicarea, profesionalismul și premiază oamenii și poveștile care inspiră, proiectele inovatoare sau cu impact într-o comunitate, le spunem noi ”insule” sau ”ancore” de normalitate într-o lume care își construiește tot mai greu scara de valori. 

Pentru că avem mare nevoie de repere, iar de 20 de ani Revista CARIERE și-a făcut o misiune din a le identifica, a le pune în valoare și a le aduce recunoașterea pe care o merită, celor despre care scriem le dedicăm o gală. 

ADVERTISING

Gala va reuni peste 200 de lideri- manageri, specialiști de renume național și mondial, elita comunității de antreprenori, artiști și lideri de opinie. Protagoniştii ediţiei din acest an sunt personaje inspiraţionale, revoluţionare, care s-au remarcat prin viziune şi care și-au lăsat amprenta asupra societății și mediului de business.

 În acest an, redacția Revistei CARIERE premiază personaje inspiraționale în următoarele categorii: 

LIDER CU VIZIUNE

Premiu pentru excelență în managementul schimbării și performanței

ANTREPRENOR ÎN ROMÂNIA

Premiu pentru reinventare prin inovare

VIITORUL ÎNCEPE AZI

ADVERTISING

Premiu pentru leadership în Educaţie

MEDICI PENTRU ROMÂNIA

Premiu pentru excelență în Sănătate, devotament pentru profesie și respect față de oameni

CUM LAUDE – ARTA LA SUPERLATIV

Premiu pentru excelență în domeniul Artei Contemporane

ARHITECȚII VIITORULUI

Premiu pentru inițiative care facilitează accesul copiilor la resurse digitale

LIDER AUTENTIC

Premiu Special pentru excelență organizațională și în business

LIDERUL VIITORULUI

Premiu Special pentru excelență în leadership în domeniul Sănătății

FIDES – MÂNDRIA DE A CONSTRUI ÎMPREUNĂ

Premiu Special pentru loialitate și fidelitate față de companie

ADVERTISING

IMPACT – UNIȚI ÎN FAPTE BUNE

Premiu Special pentru excelență în responsabilitatea socială și implicarea angajaților

LEGĂTURI DURABILE

Premiu Special pentru programe și proiecte privind retenția angajaților și atragerea talentelor

AMBASADOR PENTRU VIAȚĂ

Premiu Special pentru facilitarea accesului la servicii medicale în străinătate

ÎN SLUJBA OAMENILOR

Premiu de excelență pentru întreaga carieră

MAEȘTRI DE CEREMONII vor fi: Cati Lupașcu –Redactor-șef, Revista CARIERE, Amalia Enache – Prezentator Știrile PRO TV, Cosmin Stan – Prezentator și corespondent senior Știrile PRO TV.

Umorul, autoironia, muzica și desenul, ingrediente indispensabile menținerii tonusului mental, vor fi prezente în momentele artistice susținute de DANA FLORIAN, cantautoare, artist folk și COSTEL PĂTRĂȘCAN, caricaturist.

Vă invităm să accesați site-ul www.galacariere.ro și să parcurgeți poveștile tuturor nominalizaților. 

Votul pentru desemnarea câștigătorilor premiilor din acest an este deschis și publicul își poate vota favoriții până pe 11 decembrie, la ora 24.00 

Gala Premiilor Revistei CARIERE 2022 este organizată cu ajutorul partenerilor:

PARTENERI: Ascendis, Kruk, Samsung, Rompetrol, Terapia, Aqua Carpatica, Interbrands Orbico, Flex, Philip Morris Romania, Affidea, Spitale în Străinătate, Alpha Bank, Cognyte 

PARTENERI DE ORGANIZARE: Hotel Cișmigiu, Prom’art, Nespresso, Cramele Basilescu, Cofetăria Zora, En Rose, Heidi, ALISIA ENCO, Alexandrion,  Zarea