Consumul continuă să fie extrem de alert, chiar cel mai alert din regiune, așa cum remarca de curând cursdeguvernare.ro în graficul de mai jos.
Creșterea vânzărilor cu amănuntul în România accelerează în comparație cu indicatorii similari din alte țări din regiune, care dau semne de încetinire.
O astfel de discrepanța a evoluției din România nu ar trebui să mire, având în vedere că ea este puternic alimentată de menținerea unei rate ridicate de creștere a salariilor, dar și de o rată la fel de ridicată de creștere a creditului de consum.
Cele mai recente date statistice arată că, an la an, salariul mediu pe economie a crescut în termeni nominali cu peste 12%, o valoare mai mult decât dublă față de rată inflației.
Este o situație care s-a accentuat în ultimele 12 luni, în condițiile în care inflația a scăzut, dar creșterile salariale au rămas în continuare foarte ridicate. Iar câștigurile de productivitate sunt departe de a susține o astfel de tendință.
Creșterea salarială este alimentată de sectorul de stat, unde salariile au crescut an la an cu 18.3%.
Este un fenomen care este preocupant din cel puțin două puncte de vedere. În primul rând, pentru că e susținut de o politică fiscală bazată pe deficite mari ce duc la o creștere rapidă și nesustenabilă a îndatorării țării.
În al doilea rând, pentru că largheţea salariilor și angajărilor din sectorul de stat duce la o piață a muncii strânsă, în care cererea este mai mare decât oferta.
O astfel de situație nu poate duce decât la o presiune persistentă asupra salariilor, limitând potențialul ofertei sectorului privat care duce lipsă de resurse.
Un astfel de tablou, de supraîncălzire a consumului și pieței muncii, a fost și este un motiv de preocupare majoră pentru bănci centrale importante precum Fed sau BCE. Explicația este că, chiar și în situația în care inflația scade, ceea ce contează poate chiar mai mult este contextul economic definit de un cerc vicios salarii-consum care poate duce la o reinflamare a inflației.
Cu alte cuvinte, numitele bănci centrale iau în considerare nu doar evoluția simptomului dezechilibrelor, inflația, ci și evoluția “bolii”care duce la presiuni inflaționiste.
Și, totuși, chiar și în aceste condiții, BNR a hotărât să scadă dobânda de referință, luând prin surprindere o parte a observatorilor din piață care în sondajul Bloomberg anticipau majoritar o menținere a dobânzii și nu o relaxare a politicii monetare.
Aici merită făcută o remarcă importantă. De fapt, BNR nu relaxează de abia acum politica monetară. Așa cum graficul de mai jos o arată, în realitate, politică de relaxare monetară a început încă de acum un an.
Dobânzile de pe piață interbancară s-au decuplat de peste 12 luni de dobânda de politică monetară (portocaliu) care a rămas “agățată” undeva sus.
Practic, ratele ROBID (albastru) și ROBOR (alb) sunt cele care reprezintă referință pentru dobânzile practicate de băncile comerciale. Excesul de lichiditate lăsat în piață în ultimul an de către BNR a dus la dus o scădere continuă a dobânzilor interbancare, chiar dacă, oficial, dobânda de referință a rămas neschimbată.
În aceste condiții, merită remarcat faptul că, așa cum graficul de mai jos o arată, creditul de consum este într-o creștere accelerată tot de un an, reflectând condițiile favorabile de piață monetară, independent de dobânda de referință, rămasă irelevantă.
Are sens decizia de relaxare a politicii monetare? Dacă ne referim la cea reală, începută încă de acum un an, ea pare a fi prematură, mărturie în aceste sens stand finanțarea în creștere a consumului.
Dacă ne referim la cea formală de acum, depinde la ce ne uităm: la piață muncii sau la creșterea economică. Pentru că, aici, avem de a face cu un paradox. Avem o economie cu un consum care rămâne exploziv și, în paralel, un PIB care dă semne serioase de încetinire. Ceva pare să nu se lege, nu?
Explicația mea este că o bună parte din explozia consumului se descarcă în importuri. Stabilitatea nefirească a cursului de schimb, la pachet cu creșterile salariale, alimentează cererea de bunuri de import, în condițiile în care economia românească nu poate ține pasul.
O astfel de evoluție este confirmată de reluarea creșterii deficitului comercial prin accelerarea importului. Însă creșterea deficitului comercial are un impact negativ în calculul PIB-ului, ceea ce poate explica de ce acesta reflectă deja prea puțin creșterea susținută a consumului.
Consumul din România se regăsește din ce în ce mai mult în PIB-ul altora…
Citeşte integral analiza lui Radu Crăciun - Despre enigmaticele evoluții ale economiei românești pe pe Curs de Guvernare