Eliminarea plafonării prețurilor la curent ar dubla facturile. Cum ajunge clientul sărac să plătească pentru cel bogat

Eliminarea plafonării prețurilor la curent ar dubla facturile. Cum ajunge clientul sărac să plătească pentru cel bogat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

E mai ușor să plafonezi prețul energiei electrice decât să renunți la plafonare fără să-i faci rău consumatorului, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.

Expertul a analizat situațiile de pe piață ca să vadă ce s-ar întâmpla dacă Guvernul ar menține prețurile plafonate, dar și ce efecte ar avea eliminarea plafonului asupra consumatorului.

Mai jos puteți citi integral analiza semnată de președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.

Eliminarea legii plafonării prețurilor la energie/gaze ar duce la aplicarea prețurilor existente în contractele în vigoare.

Prețul plafonat la energie electrică pentru consumatorii casnici are trei valori:

  • 0,68 lei/kWh cu TVA inclus pentru consum lunar sub 100 kWh,
  • 0,8 lei/kWh cu TVA inclus pentru consumul lunar între 100 – 255 kWh
  • 1,3 lei/kWh cu TVA inclus pentru consum lunar de peste 255 kWh.
ADVERTISING

Prețul într-un contract de furnizare energie electrică pentru un apartament din București este de 1,3539 lei/KWh cu TVA inclus (preț valabil în cazul facturii de mai jos, până în luna aprilie 2024).

factura-text-chisalita

Eliminarea plafoanelor va aduce, în cazul acestui client din București (care exceptând lunile de vară are un consum mediu de cca 65 kWh/lună), o creștere instantanee a prețului cu 99%. În cazul de față, anularea legii plafonării ar obliga clientul să plătească în lunile de iarnă dublu față de cât ar fi plătit la prețul plafonat.

În același timp, avem furnizori care au achiziționat în cea mai mare parte, pentru următorul an, energia electrică pentru populație, la un preț plafonat de 0,45 lei/kWh, ceea ce ar face ca o decizie de eliminare a legii plafonării prețurilor să aducă instantaneu un profit suplimentar la nivelul furnizorilor de până la 25%!

ADVERTISING

Dacă consumatorii ar merge către platforma www.anre.ro , ofertele existente acolo ar achita în medie preturi cu cca. 14% mai mari.

Totuși, plafonarea prețurilor creează inechitate.

Creșterea impozitului pe clădiri este de 80 de lei sau de 100 de lei pe un an de zile. Gândiți-vă că intrăm în încetare de plăți la nivel de primării, satele și orașele trebuie să funcționeze. Guvernul e presat să susțină compensarea la gaz și energie. Avem cele mai mici taxe și impozite din Uniunea Europeană”, a fost poziția președintelui executiv al Asociației Municipiilor din România, Constantin Toma, pentru Europa Liberă in 12.10.2022.

Plecând de la cifrele din exemplul de mai sus, vom face un calcul simplu:

  1. Avem o persoană A care locuiește într-un apartament și are salariul minim lunar pe economie în sumă de 1.898 lei și care a avut în anul 2022 un consum de energie electrică de 600 kWh pentru care a achitat un preț reglementat de 0,68 lei/kWh cu TVA inclus. Respectiv a achitat o sumă de 408 lei/an. În situația în care prețul nu ar fi fost plafonat și ar fi achitat cel mai mic preț din piață, conform datelor ANRE, ar fi achitat 468 de lei, respectiv cu 60 de lei mai mult pe an. Conform modificărilor fiscale propuse (a se vedea declarația de mai sus), acesta urmează să achite un impozit suplimentar de cca. 80 lei/an, inclusiv pentru compensarea pe energie electrică.
  2. Avem o persoana B care locuiește într-o casă de 200 mp, care are venituri lunare de 40.000 lei și care a avut în anul 2022 un consum de energie electrică de 1.199 kWh pentru care a achitat un preț reglementat de 0,68 lei/kWh cu TVA inclus, respectiv a achitat o suma de 815 lei/an. În situația în care prețul nu ar fi fost plafonat și ar fi achitat cel mai mic preț din piață, conform datelor ANRE, ar fi achitat 935 lei, respectiv cu 120 de lei/an mai mult. Conform modificărilor fiscale, aceasta urmează să achite un impozit suplimentar de cca. 100 lei/an, inclusiv pentru compensarea pe energie electrică.
ADVERTISING

Se desprinde din acest exemplu că persoana A, săracă, a beneficiat de o compensare de 60 lei, dar va achita impozite suplimentare de 80 lei. În timp ce persoana B, bogată, a beneficiat de o compensare de 120 lei, dar va achita un impozit suplimentar de 100 lei.

În fapt, persoana A, săracă, va achita un impozit mai mare cu 20 lei, pentru a achita o parte din compensarea facturii la energie a persoanei B, bogată.

Majoritatea consumatorilor de energie electrică din România se găsesc în situația persoanei A, fiind puși în situația de a achita indirect o parte din compensarea pentru facturile celor cu venituri mari.

Neeliminarea prețurilor la energie electrică înseamnă un efort pe bugetul de stat, care va aduce creșteri de taxe și impozite, iar greul va cădea pe populația săracă, care va trebui să achite impozite suplimentare pentru a compensa o parte din factura unor persoane cu venituri mari. În același timp,, abrogarea legii plafonării prețurilor va aduce prețurile din contract în facturile românilor, prețuri mari stabilite unilateral de furnizori, în anul 2022, respectiv românii vor fi puși în situația de a achita prețuri mai mari decât prețurile actuale din piață.

Ca și în cazul gazelor naturale, o eventuală decizie de eliminare a plafonării prețurilor trebuie luată cu cel puțin 6 luni înainte, urmată de un calendar de eliminare a plafonării/compensării, astfel încât să nu se ajungă în situația în care consumatorii să sufere mai mult  decât dacă această schema de ajutor nu ar fi fost introdusă și să nu determine o modalitate de a crea profituri excedentare conjuncturale pentru furnizori.

Eliminarea plafonării prețurilor la energie trebuie luată doar după realizarea următoarelor acțiuni:

  • o politică reală, coerentă, echitabilă și reală de protejare a consumatorilor vulnerabili;
  • un mecanism de soluționare a derapajelor în piață și de protejare a consumatorilor în astfel de situații, care să se activeze automat atunci când se îndeplinesc anumite condiții;
  • constituirea entității de Soluționare Alternativă a Litigiilor din Energie - SALENERG - (obligatorie conform Ordonanţei de Urgență nr. 38/2015), care reprezintă o necesitate pentru România, care ar aduce pe piața de gaz și energiei o instituție care să răspundă la problemele specifice post contractare (acolo unde ANRE nu are nici o competență pe piața liberă), ar evita multe din problemele de facturare existente în momentul de față, ar descongestiona instanțele pe acest specific.

Dumitru Chisăliță este consultant senior în domeniul gazelor și al energiei și președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), expert tehnic și consultant în domeniul petrolului și gazelor naturale, cu certificări acordate de Asociația Experților Europeni Agreați care are sediul la Paris și de către Ministerul Justiției din România. Are o experiență de peste 10 ani în poziții de management în cadrul unor companii din sectorul gazelor naturale și a fost consilier pentru doi foști miniștri responsabili de sectorul energetic, având o activitate profesională și academică de peste 22 de ani.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇