Economist: Două argumente esențiale pentru a atrage capitalul american în România, în era Trump

Economist: Două argumente esențiale pentru a atrage capitalul american în România, în era Trump
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Economistul Adrian Negrescu susţine că România are „cel puţin două argumente esenţiale” pentru a deveni „o destinaţie atractivă” pentru capitalul american, şi anume, construirea, în ţara noastră, a celei mai mari baze NATO din Uniunea Europeană şi faptul că putem deveni „placa turnantă a business-ului de reconstrucţie a Ucrainei, după război”.

Specialistul spune că pentru asta este nevoie de „o politică de lobby extrem de dinamică, în faţa autorităţilor americane, dar mai ales a mediului de afaceri din SUA”.

În opinia economistului, România „nu pare să fie pregătită” pentru o „nouă realitate economică mondială”, odată cu instalarea lui Donald Trump la Casa Albă.

„Alegerea lui Trump va reseta modul în care se face business la nivel mondial şi România trebuie să fie conştientă de aceste modificări structurale. Retragerea SUA din Pactul de la Paris, focusul tot mai mare pus de Trump pe extragerea petrolului, a gazelor şi a celorlalte resurse cu ignorarea ţintelor de reducere a poluării vor determina tot mai multe ţări să urmeze acest model”, a declarat economistul Adrian Negrescu.

Focusul americanilor pe exploatarea resurselor, de la petrol la gaze şi alte minereuri, va genera, probabil, şi creşteri de preţuri la nivel internaţional şi e „absolut necesar” ca România să fie pregătită pentru „această realitate”.

„Introducerea unor noi taxe, războiul comercial cu China, toate acestea vor genera convulsii în comerţul internaţional şi noi, cum avem o balanţă comercială deficitară, s-ar putea să devenim «victima de serviciu» în tot acest context. Altfel spus, vom importa mai scump şi vom avea mai greu acces la resursele de care avem nevoie.

ADVERTISING

În plus, nu este exclus ca preşedintele (Trump - n.red.) să dea din nou drumul la tiparniţa de bani pentru a susţine economia americană, iar problemele generate să fie exportate într-un nou val inflaţionist care, cu siguranţă, ne va afecta şi pe noi, în România”, afirmă Negrescu.

Economistul se întreabă dacă este pregătită România pentru această nouă realitate economică mondială, menţionând că, „la cum arată perspectivele, pare că nu”.

„Noi suntem, în continuare, focusaţi să urmăm ţintele privind poluarea, cu orice preţ, iar asta deja ne costă.

Am închis mare parte din producţia de energie pe bază de cărbune şi am ajuns să tremurăm de fiecare dată când consumul de electricitate creşte.

Am devenit dependenţi de importuri, la fel cum suntem, în prezent, şi în sectorul gazelor. Acolo, din fericire, avem resursele din Marea Neagră şi mai avem zăcăminte pe care le putem exploata”, explică Negrescu.

ADVERTISING

„Pare că autorităţile române au fost luate din nou pe nepregătite”

Potrivit economistului, autorităţile române nu par să aibă o strategie şi nici să fie capabile să anticipeze măsurile impuse de americani în piaţa energiei, „modul în care îşi vor promova agresiv investitorii şi mai ales tarifele în dolari”.

Negrescu spune că Guvernul ar trebui să răspundă la aceste probleme şi să găsească soluţii, ca şi la „noul trend pe care Trump încearcă să îl impună în industria auto - renunţarea la subvenţiile pentru maşinile electrice - va duce la modificări semnificative în piaţa auto şi nu este exclus ca modelul Trump să fie preluat şi de alte ţări”.

„Dincolo de aceste semne de întrebare, alegerea lui Trump la Casa Albă trebuie privită ca o oportunitate pentru România, un moment de răscruce de la care trebuie să ne dovedim capabili să construim relaţii economice cu firmele americane.

ADVERTISING

America lui Trump se va focusa pe exploatarea potenţialului economic şi noi trebuie să înţelegem şi să exploatăm acest nou trend extrem de agresiv pe care Trump îl va susţine în economia mondială. Avem nevoie de o politică de lobby extrem de dinamică, menită să susţină, în faţa autorităţilor americane dar mai ales a mediului de afaceri din SUA, argumentele investiţionale care fac din România o destinaţie atractivă pentru capitalul american”, afirmă Negrescu.

Specialistul susţine că România are „cel puţin două argumente esenţiale – faptul că în România va fi construită cea mai mare bază NATO din UE şi că putem deveni placa turnantă a business-ului de reconstrucţie a Ucrainei, după război”.

„Pentru a ne susţine argumentele, avem nevoie de o strategie coerentă legislativă, fiscală, menită să ofere argumente mai bune decât cele oferite de Polonia, Ungaria şi Bulgaria în această cursă pentru jackpot-ul de peste 400 de miliarde de dolari cât va costa procesul de reconstrucţie a Ucrainei.

Din păcate, pare că autorităţile române au fost luate din nou pe nepregătite. Nu avem o astfel de strategie, nu avem niciun instrument clar cu care să construim noul parteneriat cu SUA. Pare că focusul autorităţilor române s-a limitat la intrarea în Visa Weiver şi la nimic altceva. Faptul că vom putea călători fără viză în SUA nu rezolvă problema relaţiilor economice româno-americane, aflate la un stadiu destul de firav”, a mai declarat Negrescu pentru News.ro.

Potrivit acestuia, investitorii americani sunt „abia pe locul 5” în topul investitorilor străini în România, cu aproximativ 8 mld. dolari. Spre comparaţie, Polonia a atras o sumă de patru ori mai mare, continuă economistul.

„Avem însă oamenii capabili să construiască strategii de lobby, să dezvolte soluţii de business din punct de vedere legislativ şi fiscal care să convingă investitorii americani? O intrebare la care autorităţile trebuie să răspundă rapid pentru că, dacă vom rata şi această oportunitate, vom rămâne la stadiul de ţară importantă doar din punct de vedere militar”, încheie Adrian Negrescu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇