Cum se va schimba zborul cu avionul în 2025 (Video)

Cum se va schimba zborul cu avionul în 2025 (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Intrăm cu pași siguri într-o nouă eră a călătoriei cu avionul, condusă de inovații și încercări care păreau imposibile sau, în cel mai bun caz, foarte puțin probabile în urmă cu doar câțiva ani.

La aproape cinci ani de la impactul devastator al pandemiei de Covid asupra industriei aeriene, optimismul a revenit în acest sector, iar 2025 va aduce o serie de schimbări care vor transforma și mai mult călătoriile cu avionul.

CNN prezintă principalele schimbări care vor avea loc anul viitor în transportul aerian. Iată care sunt cele mai importante dintre acestea:

Rute noi-nouțe care vor conecta și mai multe continentele

În 2025 companiile americane vor lansa noi rute de zbor peste Atlantic. Delta a anunțat în septembrie că în vara anului viitor va opera cele mai multe curse transatlantice din istoria sa, cu un vârf de 700 de zboruri pe săptămână către 33 de destinații europene.

United Airlines a anunțat, de asemenea, curse noi spre Spania, Italia, Franța, Grecia și Croația, astfel că va opera 760 de zboruri săptămânale către mai bine de 40 de destinații peste Atlantic.

American Airlines va avea 70 de decolări zilnice către mai bine de 20 de destinații din Europa.

ADVERTISING

De asemenea, compania Etihad Airways din Emiratele Arabe Unite a anunțat zece noi destinații pentru 2025.

Iar compania olandeză KLM va lansa curse între Amsterdam și San Diego, cu trei zboruri pe săptămână începând din 8 mai.

Rute lungi cu un nou avion

Noile avioane sunt întotdeauna interesante, iar în 2025 va fi lansat un avion nou care va aduce cu sine o oportunitate ridicată de a face legătura între orașe care nu au mai fost conectate înainte.

Lansat în 2019 la Paris Air Show, A321XLR ("Extra Long Range") al Airbus e o versiune actulizată a lui A321neo, cu capacitate mai mare de stocare de combustibil, eficiență crescută și alte îmbunătățiri progresive pentru zborul pe distanțe mai lungi. Acest lucru echivalează cu costuri mai mici pentru a opera rute care până acum nu erau fezabile economic.

Compania spaniolă Iberia a început deja zborurile cu A321XLR în noiembrie, pe ruta Madrid - Boston. În ianuarie 2025, mai multe livrări ale acestei aeronave către compania aeriană spaniolă îi vor permite acesteia să opereze o rută între Madrid și Aeroportul Internațional Dulles din Washington D.C.

Aproximativ 25 de companii aeriene au făcut comenzi pentru A321XLR, inclusiv JetBlue, Delta, United, American, Air Canada și Aer Lingus, compania aeriană irlandeză sperând să-l folosească pentru a începe zboruri fără escală între Dublin și Nashville începând din aprilie 2025.

Bagajele pierdute, o problemă de domeniul trecutului

O tendință care abia a început în 2024 se va generaliza în 2025. Este vorba de parteneriatul în creștere dintre companiile aeriene și Apple privind utilizarea AirTag-urilor pentru localizarea bagajelor pierdute.

ADVERTISING

La începutul lunii decembrie 2024, odată cu lansarea iOS 18.2 pentru modelele iPhone X și mai noi, Apple a introdus o nouă funcție, Share Item Location, pentru a ajuta utilizatorii să localizeze și să recupereze lucrurile rătăcite prin partajarea cu ușurință a unui link securizat trimis către locația unui AirTag cu părți terțe, cum ar fi companiile aeriene.

Astfel, peste 15 companii aeriene care deservesc milioane de oameni la nivel global - inclusiv Aer Lingus, Air Canada, Air New Zealand, Austrian Airlines, British Airways, Brussels Airlines, Delta Air Lines, Eurowings, Iberia, KLM, Lufthansa, Qantas, Singapore Airlines, Swiss International Air Lines, Turkish Airlines, United, Virgin Atlantic și Vueling — vor începe să accepte locațiile bunurilor din rețeaua Find My ca parte a procesului de asistență oferit clienților pentru localizarea bagajelor manipulate greșit sau întârziate.

De asemenea, sunt așteptate mai multe noutăți în această direcție. De pildă, SITA, furnizor de servicii IT și de telecomunicații pentru industria aviației din întreaga lume, va furniza suport pentru funcția Share Item Location în WorldTracer, sistemul de urmărire a bagajelor utilizat de peste 500 de companii aeriene și de operare a bagajelor la sol în peste 2.800 de aeroporturi.

ADVERTISING

Nu va mai fi nevoie să zbori ca să primești mile în cont

Când American Airlines și-a schimbat modelul programului de loialitate AAdvantage în 2022, accentul s-a deplasat de la obținerea statutului de călător frecvent prin zborul frecvent spre obținerea de puncte de loialitate printr-o combinație între zbor și cheltuielile făcute la partenerii companiei. Iar astfel este posibil să obții un statut de top fără să zbori măcar o milă cu un avion al American Airlines.

"Cei mai fideli călători ai companiei aeriene erau familiarizați doar cu abordarea tradițională de a câștiga statut zburând", a spus Norbert Krupa, fondatorul site-ului Loyalty Point Hunters, dedicat obținerii de puncte de loialitate.

"Dacă cineva începe de la zero, trebuie să cheltuiască 6.000 de dolari pe zboruri pentru a obține statutul Gold (cel mai scăzut) la American. Sau l-ar putea obține cheltuind aproximativ 600 de dolari prin alte metode, cu ajutorul Loyalty Point Hunters. Majoritatea călătorilor călătoresc o dată sau de două ori pe an și e puțin probabil să acorde atenție sau să-și dea seama că statutul poate fi ușor atins", a adăugat el.

Și nu doar companiile aeriene americane au intrat în acest joc. La sfârșitul lunii noiembrie, FlyingBlue, programul de loialitate al Air France și KLM, a anunțat programul "Subscribe to Miles", care oferă exact ceea ce anunță. Pentru o sumă fixă cheltuită în fiecare lună, un număr de mile intră în contul utilizatorului, chiar dacă acesta nu zboară. Planurile pornesc de la 28 de euro pentru 2.000 de mile agonisite lunar și ajung la 187 de euro în schimbul a 17.000 de mile. Aceste mile virtuale pot fi folosite ulterior pentru a obține reduceri la biletele de avion.

Având în vedere că un pasager ar avea nevoie de multe călătorii internaționale dus-întors la clasa economică pentru a câștiga atât de multe mile și că un singur zbor dus de la New York la Paris la clasa economică poate fi acoperit cu 15.000 de puncte, e o afacere care poate avea un succes rapid.

Mai puține locuri la clasa întâi

Companiile aeriene continuă tendința de micșorare sau chiar de eliminare a clasei I în favoarea extinderii și îmbunătățirii cabinelor din clasa business. Acest lucru poate fi un avantaj pentru călătorii care speră să treacă de la clasa economică, dar pentru cei aflați deja în clasa business dornici să guste serviciul de caviar de primă clasă internațională, oportunitatea se diminuează rapid.

Oman Air a renunțat la cabinele de clasă întâi în septembrie 2024, transformând cabinele private în locuri "Business Studio" pe care le vinde la un preț superior față de clasa business, dar sub nivelul prețurilor anterioare de la clasa întâi.

American Airlines elimină clasa întâi din aeronavele sale Boeing 777-300ER, crescând numărul de locuri business și premium cu peste 45% până în 2026. De asemenea, va elimina treptat clasa întâi din avioanele A321T cu trei clase care zboară în cursele interne pe rute premium în Statele Unite. Iar la avioanele A321XLR care nu au fost încă livrate, clasa întâi a fost înlocuită cu o clasă business consolidată, cu uși private.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇