Coliziunea cu zidul care susținea un sistem de ghidare la capătul pistei a fost „momentul definitoriu” al dezastrului aviatic din Coreea de Sud, petrecut duminică.
Cea mai mare tragedie aviatică din Coreea de Sud s-a soldat cu 179 de morți. Doar doi oameni au supraviețuit după ce zborul JJA-2216 de la Bangkok a încercat să aterizeze duminică pe aeroportul din Muan, un oraş situat la aproximativ 290 de kilometri sud de Seul.
Primele indicii arată că accidentul ar fi fost provocat de o coliziune cu păsări și de condițiile meteorologice defavorabile.
Există, însă, un element care a contribuit decisiv la această catastrofă: zidul de beton de la capătul pistei. Coliziunea avionului cu acest obstacol dur a fost „momentul definitoriu" al dezastrului, a declarat expertul principal în siguranța aeriană David Learmount pentru Sky News.
„Nu numai că nu există nicio justificare (pentru ca acesta să fie acolo), cred că este ceva aproape criminal să se afle acolo", a spus el.
Learmount a afirmat că oamenii aflați la bord ar fi avut șanse mari de supraviețuire după ce pilotul a adus avionul la sol, în ciuda faptului că aeronava avea viteză mare.
„El (pilotul) l-a adus la sol frumos, având în vedere circumstanțele, merge foarte repede, dar avionul este încă intact, deoarece alunecă de-a lungul solului", a explicat expertul urmărind înregistrarea video a aterizării forțate. În imagini se vede că atunci când a ajuns la capătul pistei și a lovit peretele, avionul a fost aproape instantaneu distrus.
„Acest tip de structură nu ar trebui să existe acolo. Este îngrozitor. Este incredibil de îngrozitor", a spus Learmount.
Aeroportul Internațional Muan a fost deschis în 2007 și a devenit un hub regional aglomerat în sudul țării. Este administrat de Korea Airports Corporation, deținută de stat.
Hărțile satelitare arată că structura de beton se află de mulți ani la capătul sudic al pistei, aproape de gardul care mărginește perimetrul aeroportului, relatează sursa citată.
Zidul susține sistemul de aterizare care îi ajută pe piloți să aterizeze noaptea sau atunci când vizibilitatea este slabă. Numai că la majoritatea aeroporturilor, aceste sisteme sunt amplasate pe structuri pliabile.
„Să ai un sistem dur la aproximativ 200 de metri sau mai puțin dincolo de pistă, așa ceva nu am văzut nicăieri", a adăugat Learmount.
Expertul crede că în situația în care avionul nu ar fi lovit zidul, acesta ar fi trecut printr-un gard perimetral, apoi ar fi traversat un drum și probabil s-ar fi oprit într-un câmp din apropiere.
„Era destul spațiu pentru ca aeronava să încetinească, să se oprească", a spus Learmount, analizând imaginile din satelit ale aeroportului.
„Și cred că toată lumea ar fi fost în viață… piloții ar fi suferit ceva daune trecând prin gardul de securitate sau ceva de genul ăsta. Dar chiar cred că ar fi supraviețuit", a adăugat el.
Sally Gethin, expertă în aviație, a spus că are același punct de vedere asupra amplasamentului greșit al zidului, dar nu e de acord că toată lumea ar fi supraviețuit.
Ea a spus că avionul părea să mențină viteza, așa că, chiar dacă ar fi fost mai mult spațiu la capătul pistei", accidentul ar fi putut „să fie catastrofal".
Ministrul adjunct al transporturilor din Coreea de Sud, Joo Jong-wan, a spus că lungimea de 2.800 de metri a pistei nu a fost un factor care a contribuit la accident - și a susținut că zidurile de la capetele pistelor au fost construite conform standardelor din industria aviatică.
T.D.