Consumul naţional de energie, în sezonul verii, a atins cote maxime istorice, ca urmare a temperaturilor ridicate, a informat, vineri, Transelectrica.
”Pe fondul temperaturilor ridicate înregistrate în ultima perioadă, valorile consumului naţional de energie, în sezonul verii, au atins cote maxime istorice, depăşindu-le pe cele înregistrate la sfârşitul lunii iunie. În zilele de miercuri, 14 iulie 2021, şi joi, 15 iulie 2021, s-au înregistrat noi recorduri privind consumul maxim brut de energie electrică”, informează compania.
Consumul maxim instantaneu între orele 13.00-14.00 a fost de 8.687 MW în data de 15 iulie, după ce pe 14 iulie acesta a fost de 8.617 MW.
Consumul maxim orar a fost de 8.552 MW pe 15 iulie, în creştere de la 8.489 MW pe 14 iulie.
Consumul mediu al zilei s-a ridicat la 7.474 MW pe 15 iulie, de la 7.436 MW pe 14 iulie.
Cantitatea totală de energie electrică transportată în trimestrul I 2021 a crescut cu aproximativ 4%, respectiv 14,93 TWh în primele trei luni din acest an, faţă de 14,41 TWh în trimestrul 1 din 2020.