Comisia Europeană a aprobat ajutorul de 935 de milioane de euro pentru IMM-urile din România

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comisia Europeană a anunţat joi că a aprobat o schemă de ajutoare destinată României, în valoare de 935 de milioane de euro (peste 4,5 miliarde de lei), pentru a sprijini întreprinderile afectate de pandemia de coronavirus.

„Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare destinată României, în valoare de 935 de milioane de euro (peste 4,5 miliarde de lei), pentru a sprijini întreprinderile afectate de pandemia de coronavirus. Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat”, a informat CE.

ADVERTISING

Plafonul IMM Invest crește la 20 de miliarde de lei, cu dobândă zero 8 luni pentru toate firmele

Sprijinul public va lua forma unor subvenţii directe pentru capital circulant şi investiţii în producţie şi va fi cofinanţat prin Fondul european de dezvoltare regională.

Măsura se va adresa:

  • întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-urilor) care îşi desfăşoară activitatea în anumite sectoare
  • anumitor întreprinderi mari care au legătură cu IMM-urile eligibile, care au avut de suferit de pe urma pandemiei de coronavirus.
ADVERTISING

Până la 150.000 de euro pentru IMM-urile afectate de starea de urgenţă şi de alertă. Cât primesc medicii și artiștii cu PFA

Obiectivul: Companiile să-și continue activitatea

Obiectivul schemei este acela de a furniza lichidităţi respectivelor societăţi comerciale, permiţându-le astfel:

  • să îşi continue activităţile,
  • să înceapă să investească,
  • să îşi menţină forţa de muncă.

"Comisia a constatat că schema destinată României este conformă cu condiţiile care prevăd, în cadrul temporar, în special că: (i) subvenţiile directe nu vor depăşi 100.000 de euro per societate care îşi desfăşoară activitatea în sectorul agricol primar, 120.000 de euro per societate care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului sau al acvaculturii şi 800.000 de euro per societate care îşi desfăşoară activitatea în toate celelalte sectoare, şi că (ii) schema se va aplica până la 31 decembrie 2020", arată CE.

ADVERTISING

Jianu (IMM) acuză băncile că fac regulile de triere la IMM Invest. Peste 60.000 de firme de subzistenţă nu au primit niciun ajutor

Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Citește și Florin Cîțu: Succesul IMM Invest e incontestabil. Un record absolut!


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇