Până la 150.000 de euro pentru IMM-urile afectate de starea de urgenţă şi de alertă. Cât primesc medicii și artiștii cu PFA

Până la 150.000 de euro pentru IMM-urile afectate de starea de urgenţă şi de alertă. Cât primesc medicii și artiștii cu PFA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Economiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență prin care va fi acordat ajutor financiar, din fonduri externe nerambursabile, pentru IMM-uri și PFA-uri.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunțat că IMM-urile care nu au angajați, precum și PFA-urile care activează ca medici sau în domeniul artistic/creativ, vor primi microgranturi în valoare de 2.000 de euro fiecare.

”Microgranturile se vor da sub formă de sumă forfetară în valoare de 2.000 de euro fiecare. Bugetul total disponibil va fi de 100 de milioane de euro, din care 85% de la UE și restul de la bugetul de stat”, a scris Virgil Popescu pe Facebook.

ADVERTISING

Totodată, se vor acorda granturi de capital de lucru, cu o valoare cuprinsă între 2.000 și 150.000 de euro pentru IMM-uri a căror activitate a fost afectată de pandemie.

”Aceste granturi vor avea valoare variabilă, ca procent din cifra de afaceri pe anul 2019 a firmelor beneficiare (IMM-uri a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului COVID-19 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă, în condițiile specifice prevăzute de prezenta ordonanță de urgență).

ADVERTISING

Printre condițiile de acordare se menține criteriul ca firma solicitantă să aibă certificat de situație de urgență (CSU). Aceste certificate au putut fi solicitate de la Ministerul Economiei până pe 15 iunie 2020”, precizează ministrul Economiei.

Granturi pentru investiții între 50.000 și 200.000 de euro

Virgil Popescu mai anunță că se vor da și granturi pentru investiții, valoarea lor fiind cuprinsă între 50.000 și 200.000 de euro.

”Granturile pentru investiții vor fi acordate pe bază de proiect depus de firma beneficiară și aprobat de Ministerul Economiei, prin AIMMAIPE (Agențiile pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului).

ADVERTISING

Firma beneficiară va trebui să vină cu un aport propriu la cheltuielile eligibile de cel puțin 15%. Acest aport este de 30% pentru firmele din București și județul Ilfov.

Listele complete cu domeniile de activitate ale firmelor eligibile și grila de punctaj pentru proiectele de investiții sunt și ele publicate ca anexe la proiectul de OUG”, subliniază ministrul Economiei.

Iata AICI forma completă a proiectului de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică

Virgil Popescu precizează că Ministerul Economiei așteaptă propuneri de modificare pentru forma finală a OUG.

Citește și:

Orban: CE a aprobat schema de ajutor pentru companiile mari. Suntem pregătiţi să adoptăm actul normativ

Jianu (IMM) acuză băncile că fac regulile de triere la IMM Invest. Peste 60.000 de firme de subzistenţă nu au primit niciun ajutor


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇