Modelele revoluționare de la Nike nu mai vin de la angajați. Și-au pierdut creativitatea

Modelele revoluționare de la Nike nu mai vin de la angajați. Și-au pierdut creativitatea

CEO-ul Nike, John Donahoe, susţine că munca de la distanță este de vină pentru încetinirea inovației și lipsa unor noi produse ale companiei.

Pe de altă parte, compania a decis restructurări de personal şi a prezentat o serie de prototipuri realizate cu AI, pentru vedetele pe care le încalţă.

Nike nu inovează de acasă

Angajații Nike au lucrat de acasă timp de 2 ani şi jumătate, aşa că „este foarte greu să inovezi îndrăzneț, să dezvolți un pantof sport, pe Zoom”, spune John Donahoe.

Într-un interviu acordat CNBC, Donahoe a fost întrebat despre lipsa de produse noi, care a fost o preocupare în rândul investitorilor. „Ceea ce a lipsit este tipul de inovație îndrăzneață și transformatoare pentru care este cunoscută compania Nike și, când ne uităm în urmă, motivele sunt destul de simple”, a spus Donahoe.

ADVERTISING

El a subliniat că fabricile de încălțăminte din Vietnam au fost închise în timpul pandemiei, dar „și mai important” angajații Nike au lucrat de acasă timp de 2 ani şi jumătate.

„Privind retrospectiv, se dovedește că este foarte greu să faci inovații îndrăznețe, transformatoare, să dezvolți un pantof îndrăzneț, pe Zoom”, a declarat Donahoe.

Donahoe susţine că linia de inovație a Nike „este mai tare ca niciodată”, iar consumatorii se pot aștepta să vadă produse noi în fiecare sezon, precum și poveşti fresh, pentru care brandul este renumit.

ADVERTISING

Moment greu pentru Nike

Comentariile şefului Nike vin într-un moment dificil pentru companie.

Unii analiști și investitori au criticat producătorul de adidași pentru că a rămas în urmă în ceea ce privește inovația și a pierdut cota de piață în fața unor nou-veniţi precum On Running și Hoka, care au crescut rapid în ultimii ani.

În decembrie, Nike a anunțat un plan amplu de restructurare, pentru a reduce costurile cu aproximativ 2 miliarde de dolari, în următorii trei ani.

Și-a redus, de asemenea, previziunile de vânzări, deoarece a avertizat cu privire la o cerere mai scăzută în trimestrele următoare. Două luni mai târziu, a spus că își concediază 2% din forța de muncă, adică peste 1.500 de angajaţi, astfel încât să poată investi în inovaţia pentru încălţămintea de alergare.

ADVERTISING

Nike încalţă vedetele cu AI

Pe de altă parte, pregătindu-se pentru viitoarele Jocuri Olimpice de la Paris din 2024, Nike a prezentat o serie inovatoare de prototipuri de pantofi pentru alergare, creaţi folosind inteligența artificială, pentru a răspunde nevoilor sportivilor de renume mondial.

Compania a prezentat aceste modele avangardiste la un eveniment la Paris. E vorba despre concepte futuriste şi modele concepute special pentru sportivi precum fotbalistul Kylian Mbappé, sprinterul Sha’Carri Richardson și maratonistul Eliud Kipchoge.

Fiecare pantof are elemente distinctive, subliniind abordarea personalizată a nevoilor de performanță ale fiecărui atlet.

Nike a vorbit cu vedetele sale şi a folosit algoritmi AI pentru a crea idei prototip care redefinesc încălțămintea de alergare, scrie Ytech News.

Colecția, numită „A.I.R.” – prescurtare de la Athlete Imagined Revolution – marchează o evoluție în care fantezia de design se aliniază cu nevoile de performanță funcțională.

Deși aceste prototipuri de pantofi nu sunt de vânzare, modelele lor îndrăznețe sugerează direcția pe care Nike o ia în reimaginarea echipamentului de atletism.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇