Cel mai mare producător de pâine din România a fost vândut unui investitor mexican

Cel mai mare producător de pâine din România a fost vândut unui investitor mexican
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Producătorul de panificaţie Vel Pitar, cel mai mare producător de pâine din România, controlat de fondul de investiţii Broadhurst Investments, a fost vândut grupului mexican Bimbo, unul dintre cele mai mari din lume pe această nişă.

Informația este anunțată de Profit.ro, care citează surse apropiate tranzacției. Potrivit acestor surse, tranzacţia este finalizată şi urmează a fi anunţată săptămâna viitoare pe bursa mexicană, unde este listat grupul Bimbo, odată cu redeschiderea acesteia.

Vel Pitar a fost delistată de la bursă în 2006 de acţionarul majoritar Broadhurst. Vel Pitar este parte a grupului New Century Holdings (NCH), ale cărui afaceri sunt coordonate la nivel local de Andrei Siminel.

ADVERTISING

Bimbo, fiind un grup de panificaţie, a preferat să cumpere numai Vel Pitar, nu şi business-ul de morărit Şapte Spice, controlat de acelaşi fond de investiţii american Broadhurst, administrat de NCH, conform informaţiilor Profit.ro.

 Reprezentanţii NCH au confirmat informaţiile Profit.ro.

"Acţiunile societăţii Vel Pitar SA au fost vândute către grupo Bimbo”, au transmis ei.

Grupul mexican Bimbo, pe piaţă din 1943, este unul dintre cele mai importante la nivel global, cu operaţiuni în 33 de state din America, Europa, Asia şi Africa şi 197 de brutării, având afaceri anuale de circa 15 miliarde dolari. În Europa mai este prezent în Spania, Franţa, Italia, Portugalia, Marea Britanie, Rusia, Elveţia şi Ucraina.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇