Ce conține pachetul de relansare economică: Bonificație de 3% la impozitul pe venit, creșterea plafonului pentru TVA la încasare și super-deduceri pentru cheltuielile suportate de unele firme

Ce conține pachetul de relansare economică: Bonificație de 3% la impozitul pe venit, creșterea plafonului pentru TVA la încasare și super-deduceri pentru cheltuielile suportate de unele firme
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a prezentat, joi, pachetul de relansare economică, despre care afirmă că are o componentă de măsuri fiscale şi o componentă de reaşezare a schemelor de susţinere pentru companii.

Alexandru Nazare a mai spus că se mută focusul de pe consum, pe investiţii.

Impactul bugetar, spune ministrul, calculat pentru 2026 este de 2,1 – 2,2 miliarde lei. Impactul pentru toate schemele de finanțare este pe un termen mediu de 5-7 ani, iar ele vor trebui notificate.

Potrivit proiectului, consultat de Mediafax și Profit.to, avem creșterea plafonului pentru TVA la încasare și super-deduceri pentru cheltuielile suportate de societăţile care se listează la bursă.

Guvernul introduce și o bonificație de 3% la impozitul pe venit pentru persoane fizice, dar numai pentru cele care depun Declarația Unică, adică nu şi pentru angajaţii cu carte de muncă.

De asemenea, investitorii care implementează proiecte de investiții strategice pot beneficia de ajutor de stat în baza unor scheme de ajutor sau sub forma unui ajutor de stat ad-hoc personalizat în funcție de nevoile și formele de sprijin solicitate de aceștia.

Să le luăm pe rând:

La ce să se aștepte microîntreprinderile

Pentru microîntreprinderi se propune:

  • Majorarea termenului de angajare inițială a unui salariat: de la 30 la 90 de zile pentru microîntreprinderile nou-înființate, iar ulterior, dacă singurul contract de muncă încetează, să fie tot perioada de 30 de zile pentru a angaja o noua persoană.
  • Modul de calcul al bazei impozabile: Plafonul de 100.000 de euro aplicabil microîntreprinderilor să fie constituit din cifra de afaceri a societății, așa cum este definită în reglementările contabile. Baza impozabilă să aibă aceeași componență ca în prezent
  • Posibilitatea revenirii la regimul de microîntreprindere: cu începutul unui an calendaristic, dacă se (re)îndeplinesc condiţiile ulterior, chiar dacă entitatea a mai aplicat acest regim şi în anii precedenți și a fost nevoită să treacă apoi la impozit pe profit.
  • Posibilitatea suspendării multiple a unui CIM din motiv de concediu medical pe parcursul anului, fără depășirea cumulată a 30 de zile, astfel încât entitatea să își mențină regimul de microîntreprindere.

Cine primește bonificații

Documentul propune:

Bonificaţie de 3% pentru persoanele juridice ce datorează impozit pe profit şi impozitul pe venitul microîntreprinderilor, care îşi plătesc integral impozitele şi alte obligaţii bugetare datorate şi respectă obligaţiile declarative impuse de lege.

La persoanele fizice, bonificația se acordă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

  • impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate datorate pentru veniturile realizate în anul 2025, inclusiv contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit art. 180 alin. (2) din Codul fiscal pentru anul 2025, se sting prin plată și/sau compensare, integral până la data 15 aprilie 2026 inclusiv;
  • declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzută la art. 122 din Codul fiscal se depune până la 15 aprilie 2026 inclusiv.

Potrivit Profit.ro, ar putea primi astfel bonificație la plata în 2026 a impozitului pentru veniturile din 2025 în jur de 800.000-1 milion de persoane cu venituri din alte surse decât salariile, în timp ce pentru 5,7 milioane de salariați, cărora statul le reține lunar (nu cu plata anul următor) impozit și contribuții, Guvernul nu acordă nicio bonificație.

Super-deduceri pentru cheltuielile suportate de societăţile care se listează la bursă

Firmele care se listează la bursă (pe o piață reglementată) vor putea deduce la calculul impozitului, în proporție de 50%, cheltuieli aferente procesului de admitere la tranzacționare, precum și cheltuieli de menținere la tranzacționare înregistrate în primul an celui de admitere, prevede proiectul, potrivit Profit.ro.

Astfel, la articolul 25, după alineatul (13) se introduc două noi alineate, alin. (14) și (15), cu următorul cuprins:

„(14) Pentru cheltuielile aferente procesului de admitere/menținere la tranzacționare a acțiunilor pe o piață reglementată, se aplică un stimulent fiscal constând în deducerea suplimentară la calculul rezultatului fiscal, în proporție de 50%, a cheltuielilor aferente procesului de admitere la tranzacționare, precum și a cheltuielilor de menținere la tranzacționare înregistrate în primul an fiscal/an fiscal modificat ulterior celui de admitere la tranzacționare.

(15) Cheltuielile aferente procesului de admitere/menținere la tranzacționare a acțiunilor pe o piață reglementată, luate în calcul pentru aplicarea deducerilor suplimentare prevăzute la alin. (14) sunt cele stabilite prin ordin al ministrului finanțelor.”

Măsuri privind TVA

La capitolul TVA, se propune creșterea plafonului cifrei de afaceri pentru TVA la încasare de la 4,5 la 5 milioane de lei în anul 2026 și 5,5 milioane începând cu anul 2027. Potrivit documentului, în proiect este reglementată prima etapă.

Măsura avantajează în special operatorii economici care livrează către instituţii publice sau entităţi finanţate din surse publice care întârzie plata. În acest context, regimul TVA la încasare permite plata TVA după încasarea sumelor de la clienţi.

Ce ajutoare de stat se prevăd

În ceea ce privește schemele de ajutor aflate în lucru, documentul include șapte direcții:

  • Stimularea investițiilor strategice în economie
  • Stimularea investițiilor în sectoare de activitate cu deficit comercial semnificativ din industria prelucrătoare
  • Stimularea investițiilor pentru valorificarea resurselor minerale și producția bazata pe tehnologie ”zero net”
  • Stimularea cercetării dezvoltării pentru crearea de înaltă tehnologie – TechUpi
  • Consolidarea capacităților industriale de apărare
  • Ajutor de stat pentru facilitarea obținerii de finanțare pentru investiții productive
  • Susținerea exporturilor şi a investițiilor românești

Potrivit Profit.ro, proiectul introduce o schimbare profundă: mutarea accentului de la stimulente generale, aplicabile uniform, către mecanisme diferite de alocare a banilor publici, prin decizie administrativă, sub conceptul de „investiții strategice”.

Mai întâi, documentul citat definește „investiție strategică” și îi stabilește un prag minim de 1 miliard de lei. Pentru astfel de proiecte, Ministerul Finanțelor primește competența explicită de a acorda ajutoare de stat inclusiv sub formă ad-hoc (pentru un anumit scop), în afara schemelor clasice, prin granturi, credite fiscale, garanții de stat, bonificații de dobândă sau chiar aport la capital.

Criteriile de eligibilitate pentru acest tip de ajutor de stat cu dedicație sunt formulate larg – efect multiplicator în economie, dezvoltare regională, tehnologii avansate, obiective de decarbonizare.

Astfel, statul mută decizia de alocare a fondurilor publice de la un mecanism bazat pe reguli generale către unul centrat pe evaluare administrativă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇