Cât a câștigat statul din introducerea CASS pentru mame și pensionari

Cât a câștigat statul din introducerea CASS pentru mame și pensionari
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat primele date financiare pentru luna septembrie, care arată impactul măsurilor adoptate de Guvern privind introducerea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% pentru două categorii:

  • pensionarii cu venituri de peste 3.000 de lei,
  • și persoanele aflate în concediu de creștere a copilului.

Încasările de la pensionari – creștere de 11 ori față de luna august

  • În august, bugetul sănătății a primit 35,6 milioane de lei din contribuțiile aplicate pensiilor mari.
  • În septembrie, sumele au explodat la peste 405 milioane de lei, o creștere de 11 ori.

Diferența se explică prin faptul că CASS pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei, introdusă prin ordonanță la 1 august, s-a reflectat efectiv în încasările din luna septembrie, când au fost reținute primele contribuții la pensie, explică Digi24.

Cât a adus la buget CASS pentru mame

O altă decizie controversată luată în această vară a fost impunerea aceleiași contribuții de 10% CASS și pentru indemnizațiile de concediu de creștere a copilului. Conform datelor CNAS, în septembrie, statul a colectat 154.000 de lei din această sursă.

Executivul estima în vară că aproximativ 150.000 de mame vor fi vizate de măsură.

Guvernul a justificat aceste măsuri prin nevoia de a echilibra bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, afectat de creșterea cheltuielilor din sistemul medical și de scăderea colectării în primele luni ale anului.

Introducerea CASS pentru pensiile peste 3.000 de lei și pentru concediile de creștere a copilului face parte dintr-un pachet mai amplu de reforme fiscale cerut de Comisia Europeană, în cadrul angajamentelor asumate de România prin PNRR, pentru reducerea deficitului bugetar.

Între timp, PSD a depus în Parlament un proiect de lege prin care dorește să anuleze o serie de măsuri din pachetul 1 de austeritate al Guvernului Bolojan, considerate nedrepte pentru categoriile vulnerabile. Proiectul vizează şi scutirea de la plata contribuției la sănătate (CASS) pentru mamele aflate în concediu de creștere a copilului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇