Carnea se scumpeşte cu minimum 25%, avertizează crescătorii de porci

Carnea se scumpeşte cu minimum 25%, avertizează crescătorii de porci
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) susţin că au crescut masiv importurile, iar costul de producţie este semnificativ afectat de preţul ridicat al furajelor, estimând pentru lunile următoare o creştere cu minimum 25% a preţurilor pentru consumator.

”Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) semnalează diferenţe majore între preţurile plătite fermierilor din ţările Uniunii Europene, comparativ cu România, unde, deşi se înregistrează un minimum istoric al valorii porcilor la poarta fermei,  consumatorul român plăteşte un cost de produs de nivel european.

ADVERTISING

În condiţiile în care Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în continuare cu agresivitate pe teritoriul României, balanţa comercială  este puternic afectată de importuri masive, iar costul de producţie este semnificativ afectat de preţul ridicat al furajelor (cu 25% mai mare în 2021 faţă de 2020), APCPR estimează pentru lunile următoare, o creştere cu minimum 25% a preţurilor pentru consumator”, arată asociaţia.

Reprezentanţii asociaţiei produc acum numai 30% din consumul de carne proaspătă de porc.

ADVERTISING

”În contextul în care APCPR nu mai produce decât 30% din consumul de carne proaspătă de porc, sectorul suin resimte o lipsă acută de finanţare şi de măsuri concrete de control şi combatere a PPA, solicităm prim-ministrului şi Guvernului României intervenţia în regim de urgenţă, în vederea implementării măsurilor ce se impun pentru a proteja fermele autohtone producătoare de carne de porc şi pentru a asigura securitatea alimentară pe termen mediu şi lung”, mai arată asociaţia.

Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), fondată în anul 1991, este asociaţia crescătorilor de suine din România care reprezintă şi susţine interesele fermelor comerciale de producţie a cărnii de porc, autorizate sanitar veterinar, în relaţia cu autorităţile publice locale şi centrale naţionale şi europene.

ADVERTISING

APCPR asigură circa 70% din producţia naţională de porcine vii şi reuneşte în prezent 76 membri – ferme de creştere a suinelor, din care 34 au capacitatea de cazare de peste 5.000 capete, şi 12 societăţi prestatoare de servicii pentru filiera cărnii de porc şi unităţi didactice şi de cercetare.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇