Raportul Sistemului Electric al Reţelei Naţionale vorbeşte despre o posibilă întrerupere controlată, de 3 ore pe zi, a energiei electrice în Marea Britanie, astfel că populaţia şi-a luat măsuri de precauţie.
Aceasta este o soluţie la care s-ar ajunge dacă aprovizionarea din Rusia ar fi întreruptă complet ca gest de represalii pentru sancţiunile din cauza invaziei armatei lui Putin în Ucraina.
Așadar, britanicii au dat iama în magazine pentru a cumpăra generatoare electrice şi lămpi. S-a înregistrat o creştere importantă a vânzărilor: + 203% în ceea ce priveşte achiziţionarea de generatoare şi + 43% în ceea ce priveşte achiziţionarea de lămpi, inclusiv cele similare cu cele ale minerilor.
Travis Perkins, purtătorul de cuvânt al Tool Station, unul dintre cei mai mari comercianţi cu amănuntul de produse de primă necesitate, a spus: „Este departe de a spune că vom fi forţaţi la întreruperi de curent, dar oamenii se pregătesc”.
În plus, s-au înregistrat şi creşteri ale vânzărilor de echipament termic, mănuşi, de exemplu.
De la Ofgem, autoritatea britanică de reglementare a energiei, vine în schimb o invitaţie adresată cetăţenilor de a economisi energie chiar acum, pentru a nu recurge la întreruperi de curent şi la tăierile de energie.