De ce pleacă oamenii cu cele mai mari averi din țara fiordurilor

De ce pleacă oamenii cu cele mai mari averi din țara fiordurilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Zeci de miliardari au preferat să părăsească Norvegia, stabilindu-se în alte țări europene. Acest fenomen provoacă pierderi importante guvernului de la Oslo.

Un număr record de norvegieni superbogați și-au părăsit țara și s-au mutat în state cu un sistem de impozitare mai blând, după ce guvernul de centru-stânga a mărit taxele pe avere la 1,1%, relatează The Guardian.

Peste 30 de miliardari au plecat din Norvegia în 2022, mai mult decât în 13 ani anteriori, potrivit unei cercetări publicate de ziarul Dagens Naeringsliv. Anul acesta exodul ar putea fi și mai mare, din cauza creșterii impozitelor pe avere în noiembrie, o mișcare prin care Guvernul pierde încasări de milioane de coroane norvegiene.

ADVERTISING

Ole Gjems-Onstad, profesor emerit la Norwegian Business School, estimează că averea cumulată a celor care părăsesc Norvegia este de cel puțin 600 de miliarde de coroane, adică 52,5 miliarde de euro. "În opinia mea, e ca un Brexit. Norvegia nu are o mare tradiție în a-și face singură rău, iar exodul antreprenorilor a fost un șoc. Unii politicieni, după cum știți, dau vina pe cei bogați care se mută, dar cred că multor oameni obișnuiți nu le convine că cei mai buni investitori ai noștri pleacă", a spus el.

Mulți dintre cei care au plecat din Norvegia s-au stabilit în Elveția, unde impozitele sunt mult mai mici. Printre aceștia se numără și miliardarul Kjell Inge Røkke, care s-a mutat în cantonul Lugano, în apropiere de lacul Como și de capitala italiană a modei, Milano.

ADVERTISING

Røkke, în vârstă de 64 de ani, este al patrulea cel mai bogat norvegian, cu o avere de aproximativ 19,6 miliarde de coroane norvegiene (1,71 miliarde de euro). El și-a explicat plecarea într-o scrisoare deschisă: "Am ales Lugano ca nouă reședință - nu este nici cel mai ieftin și nu are nici cele mai mici impozite - în schimb, e un loc minunat cu o amplasare centrală în Europa… Pentru cei apropiați de companie și de mine, sunt doar la un click distanță."

Mutarea lui Røkke va costa Norvegia în jur de 15,3 milioane de euro pe an din impozitele pe care nu le va mai încasa. Dagens Næringsliv a calculat că el a plătit impozite de aproximativ 131 milioane de euro din 2008.

ADVERTISING

Plecarea sa în Elveția survine după ce Guvernul de la Oslo a crescut impozitarea persoanelor cu averi foarte mari care, potrivit legislației, trebuie să plătească taxe atât pe plan local, cât și la nivel național.

Printre cei care au părăsit Țara fiordurilor se numără și Tord Ueland Kolstad, investitor în retail și în ferme de somon, cu o avere de aproximativ 1,5 miliarde de coroane norvegiene (131,3 milioane de euro) care s-a mutat din Bodø, nordul Norvegiei, în orașul elvețian Lucerna.

"Nu mi-am dorit asta, dar înăsprirea regulilor și creșterea impozitelor de către actualul guvern înseamnă că eu, ca fondator și patron responsabil, nu am de ales", a declarat el pentru postul norvegian TV 2.

Kolstad spune că după mărirea impozitării ar fi trebuit să plătească anul acesta peste 6 milioane de coroane, adică 525.533 de euro. Din această cauză, el ar fi trebuit să-și mărească dividentele încasate la 10 milioane de coroane (875.888 euro) ca să acopere creșterea impozitării.

"Aceasta este, din păcate, realitatea politicii de impozitare de azi. Este nejustificată impunerea unor astfel de costuri unei companii când vrei să creezi noi locuri de muncă", a spus el.

Kolstad a declarat pentru ziarul norvegian Aftenposten că, atunci când s-a mutat în Elveția, nu avea niciun prieten acolo. "Dar acum suntem câțiva norvegieni, așa că întâlnim des la o cafea", a adăugat el.

Erlend Grimstad, secretar de stat în Ministerul de Finanțe de la Oslo, a spus că norvegienii bogați se vor întoarce "cu timpul".

"Dacă te-ai bucurat de succes și ai devenit superbogat în Norvegia, sperăm că vei rămâne și vei continua să faci parte din societatea norvegiană. Îi încurajăm pe norvegieni să reușească în crearea de valoare și să devină bogați. Și credem că modelul norvegian cu un sistem social puternic și niveluri înalte de educație sunt factori importanți în a face posibil acest succes", a spus el.

"Modelul în Norvegia este că toți trebuie să contribuie în mod relevant (…) și de aceea cei care au o capacitate mai mare de a plăti impozite ar trebui să plătească puțin mai mult", a precizat oficialul.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇