Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul propune lichidarea unora dintre companiile de stat care înregistrează în mod constant pierderi şi care reprezintă ”o gaură neagră” în care se pierd bani publici.
Bolojan nu a făcut publice nume, menţionând doar că CFR Marfă, care raportează de mulţi ani pierderi semnificative, se va afla pe respectiva listă.
”Avem aproape 50 de companii, încă, în care nu sunt respectate procedurile de desemnare a conducerii acestora după legislația care este acceptată de Uniunea Europeană, transparență și așa mai departe.
Aici lucrăm pe două componente. Pe de o parte, pentru ca în companiile unde sunt pierderi cronice, unde pasivul este mult mai mare decât activul, să finalizăm procedurile de lichidare. Deci aceste companii, care sunt de fapt o gaură neagră, trebuie lichidate, o parte dintre ele. În aceste zile definitivăm lista. Săptămâna viitoare se va comunica lista pe care Guvernul va lucra într-o primă etapă pentru lichidarea acestora.
De asemenea, am cerut tuturor ministerelor o etapizare și o programare cât se poate de clară cu finalizarea acestor proceduri de selectare a conducerii în așa fel încât să îndeplinim acest jalon”, a spus Ilie Bolojan, într-un interviu acordat, vineri, Europa Liberă România.
”Este una dintre companiile care va intra în lichidare. Cu siguranță”, a spus premierul întrebat dacă se referă și la Societatea Națională de Transport Feroviar, la CFR Marfă.
Bolojan a mai afirmat că problema României în ceea ce priveşte conducerea companiilor statului nu este legată de îndeplinirea condiţionărilor care vin din partea forurilor europene, ci ”problema este una de fond”.
”Ţara asta are o bună parte din activele ei administrate de companii de stat. Gândiţi-vă că, dacă sistemul nostru hidroenergetic este administrat bine, ţara asta are o sursă de energie ieftină, o sursă de energie constantă. Gândiţi-vă că transportul de gaze, exploatarea de gaze, transportul de electricitate, căile ferate, compania de drumuri, practic o bună parte din economia românească este în administrarea companiilor de stat.
De modul în care se exercită această administrare, mai bine sau mai rău, depind veniturile pe care le încasează ţara noastră, depinde calitatea serviciilor pe care aceste companii le oferă sau preţul la care cetăţenii au acces la aceste servicii. Gândiţi-vă că preţul la electricitate este determinat într-o măsură importantă de producătorii de stat din energie. Şi atunci, cu cât aceste companii sunt administrate mai bine, cu atâta serviciile pe care le oferă sunt mai bune.
Şi pentru mine este o prioritate să punem presiune pe toate conducerile acestor companii să-şi facă datoria şi să livreze performanţă. Şi asta a fost ceea ce am făcut în această perioadă. Dar nu-i atât de simplu, pentru că unii sunt cu diferite contracte de management în care, din păcate, nu au condiţii care să-i stimuleze să facă performanţă, în care au multe drepturi şi puţine obligaţii”, a spus premierul.
