Bill Gates a devenit cel mai mare latifundiar din SUA

Bill Gates a devenit cel mai mare latifundiar din SUA

Când ne gândim la fondatorul Microsoft, al patrulea cel mai bogat om din lume în Topul Forbes, ni-l imaginăm mai degrabă stând la calculator, nu în natură. Însă aflați că Bill Gates tocmai a devenit cel mai mare fermier din SUA.

Miliardarul a cumpărat aproape 100.000 de hectare de teren agricol, în 18 state americane, potrivit Forbes.

Cele mai mari parcele le are în Lousisiana (27.952 de hectare), Arkansas (19.395 de hectare) și Nebraska (8.331 de hectare). Totodată, are și 10.420 de hectare de teren extravilan la vest de Phoenix, Arizona, unde se dezvoltă o nouă zonă suburbană.

ADVERTISING

Terenurile sunt deținute prin Cascade Investments, compania de investiții a lui Bill Gates. Aceasta mai deține, printre altele, compania Ecolab, care se ocupă cu siguranța alimentară, retailerul de mașini secon-hand Vroom și Canadian National Railway.

Deși poate părea surprinzător că Bill Gates este cel mai mare proprietar privat de terenuri agricole din SUA, aceasta nu e prima sa aventură în lumea agriculturii.

ADVERTISING

În 2008, Fundația Bill și Melinda Gates a anunțat că dă 306 milioane de dolari fermierilor din Africa Subsahariană și Asia de Sud, pentru dezvoltarea agriculturii sustenabile. Fundația a investit apoi și în cercetare, pentru crearea unor ”super-recolte”, rezistente la fenomenele provocate de schimbările climatice, dar și a unor vaci care să dea mai mult lapte.

Nu există încă informații despre cum folosește Gates terenurile agricole deținute.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇