Autostrada Moldovei: Au fost instalate tunuri de căldură și sistem de iluminat, pentru a se putea lucra și iarna

Autostrada Moldovei: Au fost instalate tunuri de căldură și sistem de iluminat, pentru a se putea lucra și iarna
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tunuri de căldură şi sistem de iluminat au fost instalate pe lotul 1 din Autostrada Moldovei A7, pentru a se putea lucra pe durata iernii, în program prelungit.

Lotul 1 este cuprins între Dumbrava (Autostrada Bucureşti – Ploieşti) – Mizil (DJ 100C) şi are o lungime de 21 km.

„Pentru a putea permite lucrul în perioada rece, la temperaturi scăzute, antreprenorul a adus în şantier instalaţii pentru încălzirea betonului care se toarnă la structurile aferente, dar şi sisteme de iluminat care permit execuţia lucrărilor în program prelungit”, a informat, pe Facebook, secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioşteanu.

𝗧𝘂𝗻𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗹𝗱𝘂𝗿𝗮 𝘀𝗶 𝘀𝗶𝘀𝘁𝗲𝗺 𝗱𝗲 𝗶𝗹𝘂𝗺𝗶𝗻𝗮𝘁 𝗽𝗲 𝗹𝗼𝘁𝘂𝗹 𝟭 𝗱𝗶𝗻 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝗱𝗮 𝗠𝗼𝗹𝗱𝗼𝘃𝗲𝗶 #𝗔𝟳 Pentru a putea permite lucrul în...

Publicată de Irinel Ionel Scriosteanu pe Vineri, 15 decembrie 2023

După ce a fost în vizită de la km 0 al Autostrăzi Moldovei A7, Scărișoreanu a detaliat stadiul lucrărilor:

ADVERTISING
  • Au fost foraţi, armaţi şi turnaţi 1.110 piloţi din totalul de 1.180 piloţi
  • Au fost montate 76 grinzi din beton din totalul de 490
  • Au fost finalizate lucrările la elevaţiile nodului rutier de la Dumbrava, care asigură conexiunea Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti A3 cu Autostrada Moldova A7 şi a început execuţia banchetelor
  • A fost realizată devierea traficului în zona DN1D
  • Au fost foraţi, armaţi şi turnaţi toţi piloţii aferenţi nodului rutier DN1D, au fost realizate fundaţiile şi elevaţiile şi a început execuţia banchetelor, iar bretelele de legătură sunt la nivel de strat de formă
  • Se lucrează la toate cele 15 structuri (poduri şi pasaje), care se află în diverse stadii de execuţie, de la realizarea fundaţiilor, până la montarea grinzilor prefabricate, procentul fizic pentru acestea fiind la 57%
  • Continuă producerea grinzilor din beton de 40 metri lungime direct în şantier cu instalaţia proprie montată de antreprenor, fiind realizate 16 bucăţi
  • Continuă lucrările de umpluturi pe toată lungimea autostrăzii, fiind realizate în proporţie de 60%
  • Continuă execuţia saltelelor de balast şi stratului de formă pe lungimea autostrăzii
  • Continuă lucrările de realizare a fundaţiei cu balast stabilizat cu ciment
  • A fost realizată plantarea arbuştilor pentru perioada acestui an pentru perdelele forestiere şi se continuă lucrările la gardul de protectie din stâlpi metalici şi sârmă ghimpată
  • Continuă lucrările la sistemul ITS, fiind executate în proporţie de 85%
  • Continuă lucrările de relocare a utilităţilor publice, fiind finalizate reţelele de telecomunicaţii şi conducte de apă şi 4 linii electrice de 20 kV (Mt)
  • Ritmul antreprenorului este unul susţinut, mobilizând în şantier 550 persoane şi 300 utilaje şi echipamente de construcţii, ceea ce permite darea în trafic a acestui lot în cursul anului viitor.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇