Un procent de 5% dintre familiile italiene deţin 46% din averea totală netă a Italiei, potrivit datelor actualizate asupra distribuţiei bogăţiei în societatea italiană publicate luni de Banca Italiei într-un studiu.
Indicele inegalităţii economice s-a menţinut relativ stabil în Italia între anii 2010 şi 2016. Ulterior, în 2021, a fost observată o creştere semnificativă a concentrării bogăţiei, urmată în 2022 de o reducere a acesteia determinată de „evoluţia valorii activelor financiare deţinute de gospodăriile cele mai înstărite”, menţionează Banca Italiei, relatează agenţia EFE.
Statistica publicată acum de aceasta face comparaţie şi cu inegalitatea economică din alte ţări, relevând astfel că în Germania inegalitatea este mai pronunţată decât în Italia, al cărei indice de inegalitate este comparabil cu cel al Franţei şi sub media europeană.
Aceleaşi date relevă "eterogenitatea compoziţiei averii gospodăriilor italiene, reprezentată în special de locuinţe şi depozite bancare în cazul celor mai puţin înstăriţi şi care este mai diversificată în cazul celor care sunt mai bogaţi".
Cât despre distribuţia acţiunilor şi a celorlalte participaţii în cadrul companiilor, 95% dintre acestea sunt deţinute de familiile cele mai bogate ale Italiei, procent care ajunsese la 98% în 2016.