ANAF se pregăteşte să recupereze banii neplătiţi de firmele care au amânat plata obligaţiilor fiscale invocând pandemia

ANAF  se pregăteşte să recupereze banii neplătiţi de firmele care au amânat plata obligaţiilor fiscale invocând pandemia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

ANAF analizează situaţia celor care amână, pe perioada stării de urgenţă/stării de alertă, plata obligaţiilor fiscale şi se pregăteşte ca după data la care expiră facilităţile fiscale acordate de autorităţi, 25 octombrie, să treacă la recuperarea sumelor la buget.

ANAF are în vedere inclusiv atragerea răspunderii solidare a persoanelor care sunt răspunzătoare pentru neplată, potrivit unui document analizat de Profit.ro.

Până la finele lunii iunie, firmele au declarat, dar fără să şi achite, obligaţii de plată în cuantum de 10,3 miliarde de lei, în baza facilităţii acordate de Guvern în martie.

ADVERTISING

Guvernul a decis în martie, în contextul crizei economice cauzate de combaterea epidemiei de coronavirus, ca firmele să poată amâna plata obligaţiilor fiscale fără riscul de executări/popriri din partea ANAF şi fără să acumuleze dobânzi şi penalităţi.

Conform Profit.ro, ANAF are în vedere facilităţi fiscale pentru bunii plătitori şi mediatizarea celor mai buni plătitori de impozite şi taxe printr-o "listă albă", identificarea primilor 100 de contribuabili mari plătitori şi a primilor 100 de mari debitori.

ADVERTISING

De asemenea,  va solicita şi va analiza soldurile disponibilităţilor din conturile la bănci ale contribuabililor mari plătitori/debitori care nu şi-au achitat obligaţiile scadente în perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă.

ANAF se pregăteşte şi pentru instituirea de măsuri asigurătorii pentru a garanta recuperarea obligaţiilor bugetare, dar şi pentru mediere astfel încât să identifice soluţii optime pentru stingerea obligaţiilor.

Măsurile de recuperare pot fi extinse de la marii debitori la persoanele fizice răspunzătoare pentru neplata obligaţiilor, în acest sens urmând să fie analizată atragerea răspunderii solidare, precizează Profit.ro.

ADVERTISING

Citește și:

Acum vă puteți deschide online un cont în Spațiul Privat Virtual. Prezența la ghișeu nu mai e necesară

EY România: Fiscul și-a întărit rândurile. Toate persoanele fizice să se aștepte la verificări ale situației fiscale personale

Iată cele mai tari exclusivități SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇