Alertă ASF: 199 de site-uri promovează așa-zise servicii de investiții financiare, care aparțin unor entități neautorizate

Alertă ASF: 199 de site-uri promovează așa-zise servicii de investiții financiare, care aparțin unor entități neautorizate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Atenţie unde vă investiţi banii! Autoritatea de Supraveghere Financiară a descoperit 172 de entităţi neautorizate de ASF, pentru care au existat indicii sau probe că prestează, pe teritoriul României, servicii şi activităţi de investiţii.

De asemenea, există 199 de site-uri web care promovează aşa-zise servicii de investiţii financiare şi care aparţin unor entităţi neautorizate de ASF.

”Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) continuă să avertizeze consumatorii cu privire la existenţa, în mediul online, a unor entităţi care nu sunt autorizate să presteze servicii şi activităţi de investiţii, conform prevederilor Legii nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare.

ADVERTISING

Pe site-ul Autorităţii au fost publicate alerte cu privire la 172 de entităţi neautorizate de ASF, pentru care au existat indicii sau probe că prestează, pe teritoriul României, astfel de servicii”, transmite ASF, vineri, într-un comunicat.

Totodată, ASF a atras atenţia, prin intermediul alertelor publicate, asupra a 199 de site-uri web, care promovează aşa-zise servicii de investiţii financiare şi care aparţin unor entităţi neautorizate de Autoritate.

Circa 82% dintre entităţile care comit fraude în mediul online au sediul în state terţe sau pretind că au sediul în state terţe.

ADVERTISING

De la începutul lunii iunie şi până în prezent, ASF a postat pe pagina web a autorităţii încă patru noi alerte cu privire la entităţile neautorizate.

ASF recomandă celor care doresc să investească pe piaţa de capital să verifice pe site-ul autorităţii dacă entităţile pe care le au în vedere sunt autorizate sau nu AICI

”ASF acordă o atenţie deosebită fenomenului fraudelor financiare din mediul online, comise de firme neautorizate. În ultimii trei ani, ASF a derulat o campanie susţinută de informare a consumatorilor şi a atras atenţia asupra faptului că investiţiile financiare trebuie realizate în deplină cunoştinţă de cauză şi doar după o analiză atentă a ofertelor primite”, precizează autoritatea.

ADVERTISING

Autoritatea a creat pe pagina web oficială o secţiune dedicată problematicii entităţilor neautorizate (”Atenţie la entităţi neautorizate!”).

Secţiunea conţine atât informaţii privind cele mai întâlnite practici utilizate de entităţile neautorizate, cât şi recomandări pentru potenţialii investitori.

Segmentarea informaţiilor a fost realizată astfel încât să răspundă la întrebări de tipul:

  • ”Ce trebuie să faceţi pentru a evita să utilizaţi o entitate neautorizată?”,
  • ”Ce trebuie să faceţi dacă aţi fost contactat de o entitate care nu se regăseşte în Registrul ASF?”,
  • ”Ce trebuie să faceţi dacă aţi utilizat serviciile unei entităţi care nu se regăseşte în Registrul ASF?”.

De asemenea, secţiunea pune la dispoziţie formulare de raportare către ASF a acestor entităţi şi este actualizată continuu, în funcţie de tendinţele observate în ceea ce priveşte practica acestor entităţi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇