România e în topul vânzărilor mărcilor auto din China. Germania este mult sub nivelul nostru

România e în topul vânzărilor mărcilor auto din China. Germania este mult sub nivelul nostru
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România se află pe locul al șaptelea la nivel european în funcție de cota de piață deținută de producătorii auto chinezi.

Țara noastră surclasează economii mature precum Danemarca, Portugalia, Germania sau Franța, arată datele centralizate de compania de cercetare Dataforce şi citate de Economica.

În timp ce cota medie de piață a mărcilor chinezești pe continent este de 9,5%, România a depășit acest prag, înregistrând o cotă de peste 11%.

România este devansată de Marea Britanie (16%), Norvegia (16%), Spania (14%), Italia (13%), Islanda (13%) și Polonia (13%). Sub nivelul din România se află Danemarca (10%) și Ungaria (10%).

ADVERTISING

Piețele cu cea mai mare rezistență în fața importurilor chineze sunt Cehia (5%), Irlanda (5%), Franța (5%), Finlanda (5%) și Germania (4%).

Companii autohtone mari precum BYD, SAIC și Chery își consolidează cotele în detrimentul unor producători tradiționali ca Fiat, Ford sau Citroen.

Acest ritm de penetrare pe piața din România este semnificativ dacă avem în vedere că MG Motor, principalul vector de volum în fază inițială, a intrat oficial pe piața locală abia în decembrie 2023.

Decizia strategică de extindere pe piețele externe este determinată de dezechilibrele macroeconomice de pe piața de origine a Chinei.

ADVERTISING

Confruntați cu o supracapacitate industrială severă, un război agresiv al prețurilor pe piața internă și o contracție economică locală – concretizată printr-o scădere de circa 20% a pieței auto din China în acest an –, marii constructori chinezi au prioritizat exporturile către Europa pentru a-și securiza marjele de profit.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google