Mașini înmatriculate și radiate pe Internet - MAI va dezvolta o platformă online

Mașini înmatriculate și radiate pe Internet - MAI va dezvolta o platformă online

Autovehiculele ar putea fi radiate și înmatriculate online, potrivit unui proiect de ordonanță inițiat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi de Ministerul Afacerilor Interne.

Proiectul a fost pus în consultare publică și, dacă va fi adoptat, va fi dezvoltată o platformă online în termen de 6 – 12 luni, se arată într-un comunicat al Ministerului Cercetării.

„Este încă un pas înainte pe care România îl face pe drumul transformării digitale, după lansarea aplicației ghișeul.ro și a cazierului judiciar online gratuit. Ne propunem să îi oferim cetățeanului o viață mai ușoară, o relație directă cu instituțiile statului, servicii ușor accesibile și transparente, 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

ADVERTISING

După adoptarea proiectului de ordonanță de urgență, MAI va dezvolta o platformă, în termen de 6-12 luni, ceea ce va permite înmatricularea și radierea online a autovehiculelor, în primă fază pentru acele autovehicule deja înmatriculate în România. Un stat digitalizat este un stat mai prietenos cu cetățeanul, iar digitalizarea înseamnă dezvoltare și creșterea calității vieții pentru toți românii”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării Inovării și Digitalizării.

Anul trecut au fost înmatriculate aproape 130.000 de autoturisme noi și peste 320.000 de mașini aduse din străinătate.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În viitor, se estimează o creștere continuă a acestor cifre, se mai arată în comunicat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇