Un membru CNA şi doi secretari de stat, între candidaţii PNL Iaşi la parlamentare

Un membru CNA şi doi secretari de stat, între candidaţii PNL Iaşi la parlamentare

Un membru CNA, Alexandru Kocsis, dar şi doi secretari de stat în Guvernul Orban, Liviu Brătescu şi Lucian Rusu, candidează pe listele PNL Iaşi la alegerile parlamentare.

Biroul Politic Judeţean PNL Iaşi a validat, sâmbătă, lista candidaţilor pentru alegerile parlamentare, pe primul loc la Senat figurând Laura Scântei, care este şi în prezent senator.

Pe locul doi la Senat se situează Liviu Brătescu, secretar de stat în Ministerul Culturii, totodată prim-vicepreşedinte al PNL Iaşi.

Lista pentru Camera Deputaţilor

La deputaţi, lista este deschisă de istoricul Alexandru Muraru, prim-vicepreşedinte PNL Iaşi, el fiind urmat de Sorin Năcuţă, inginer, susţinut de către organizaţia din Paşcani a liberalilor.

ADVERTISING

Pe locul trei la deputaţi apare Alexandru Kocsis, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului din partea PNL. Potrivit unor surse liberale, Kocsis a fost propus pe listele de deputaţi de la Iaşi de către conducerea naţională a PNL.

Pe locul patru la Camera Deputaţilor este consilierul judeţean Liviu Bulgaru, iar pe poziţia cinci se află Lucian Rusu, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului.

ADVERTISING

Echipa PNL este competentă, determinată şi energică

În cazul în care PNL Iaşi va înregistra un scor apropiat la alegerile parlamentare de rezultatul de la localele din 27 septembrie, liberalii pot spera să obţină la Iaşi doi senatori şi cinci deputaţi.

Dintre cei patru parlamentari PNL aleşi la Iaşi în 2016, doar unul se mai regăseşte pe liste, respectiv Iulia Scântei.

Deputatul Costel Alexe a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, deputatul Marius Bodea a plecat la USR după intrarea edilului Mihai Chirica la PNL, în timp ce deputatul Dumitru Oprea nu figurează pe listele parlamentare.

ADVERTISING

Liderul PNL Iaşi, Costel Alexe, a declarat, imediat după şedinţa în care s-au validat listele pentru parlamentare, că "echipa PNL este competentă, determinată şi energică, formată din oameni pregătiţi să lupte pentru proiectele Iaşiului“.

"Viitorii mei colegi mei din Cameră şi Senat şi-au asumat că vom face echipă pentru Iaşi, alături de mine şi de primarul Mihai Chirica. Parteneriatul nostru va fi dublat de sprijinul viitorilor noştri colegi parlamentari, al primarilor şi al tuturor reprezentanţilor PNL din instituţiile centrale şi locale.

Am propus ieşenilor cea mai bună şi cea mai performantă listă pentru Parlament.

Oameni a căror expertiză va fi esenţială pentru fluidizarea cadrului legislativ din diferite domenii, dar care în acelaşi timp să aibă în vedere susţinerea marilor proiecte locale şi regionale.

Avem toate atuurile pentru ca, împreună, să dezvoltăm Iaşiul şi România”, a declarat Costel Alexe, preşedintele ales al Consiliului Judeţean Iaşi şi preşedintele PNL Iaşi.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇