Avertismentul primit de Dinamo din partea lui Mircea Lucescu după victoria cu Csikszereda

Avertismentul primit de Dinamo din partea lui Mircea Lucescu după victoria cu Csikszereda

Mircea Lucescu (78 de ani) a lansat un avertisment pentru Dinamo, după victoria „câinilor” cu Csikszereda, 2-0 în turul barajului de promovare/menținere în Superligă.

La finalul meciului, „Il Luce” a avertizat că diferența de scor nu este una suficientă în așa fel încât fotbaliștii și stafful să se relaxeze în privința returului.

Mai mult, Lucescu a spus că se aștepta la o diferență mai mare, ca joc și scor, între Dinamo și Csikszereda.

”2-0 în meciurile astea de baraj nu înseamnă prea mult. Sigur, e un rezultat pozitiv. S-a văzut o diferență de joc. Sincer, mă așteptam la ceva mai mult, ca diferența dintre o echipă de primă divizie și una de liga secundă să fie mai mare. Ar fi trebuit ca Dinamo să aibă mai multe situații de a marca. Sper să facă un rezultat bun și acolo și să rămână în prima ligă.

ADVERTISING

Publicul a fost extraordinar. Ceva mai bine ar fi trebuit să se prezinte arbitrul. Mă mir că pentru un astfel de meci nu a fost desemnat un arbitru FIFA, cineva mai important”, a declarat Mircea Lucescu după Dinamo - Csikszereda 2-0, conform Digi Sport.

Dennis Politic a reușit o dublă cu care a adus victoria lui Dinamo, 2-0 pe Arena Națională contra celor de la Csikszereda. Returul de la Miercurea Ciuc, când Czikszereda va juca pe teren propriu, va avea loc luni, 27 mai, de la ora 20:00.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!