Banca Comercială Română participă în programul IMM PLUS, care în 2024 beneficiază de un plafon de garantare de aproximativ 11 miliarde de lei, prin IMM România Plus, Agro Plus, IMM Prod Plus, Construct Plus, Innovation Plus și Rural Plus. Banca este activă în toate componentele programului IMM PLUS și oferă, în premieră, posibilitatea antreprenorilor să acceseze finanțările garantate de stat pe flux 100% digital, din George, platforma de digital banking BCR.
Antreprenorii pot să acceseze linia de credit IMM Plus direct din George, iar aprobarea creditului se face simplu și rapid, în doar câteva minute. Semnarea documentelor contractuale se realizează online, prin semnătură electronică calificată oferită gratuit de BCR.
În prima sãptãmânã de la lansarea IMM PLUS 2024, peste 90% dintre creditele acordate clienţilor cu cifra de afaceri pânã într-un milion de euro, în valoare aproximativ 53,3 milioane lei, au fost aprobate pe flux 100% digital, din George.
„BCR susține antreprenorii să-și pună în aplicare planurile de afaceri prin accesarea finanțărilor garantate de stat și vine în ajutorul lor cu soluții personalizate și digitalizate, care eficientizează absorția fondurilor și oferă o experiență mai bună. Facilităm investițiile și navigarea cu ușurință prin complexitatea programelor de finanțare, fie că vorbim despre linia de credit IMM PLUS, care poate fi accesată direct din George, pe flux 100% digital, fie că ne referim la lansarea George SmartEU, funcționalitatea care oferă acces la informații complete despre programele de finanțare din fonduri europe sau naționale.
În plus, acest tip de parteneriat public-privat este un reper esențial pentru dezvoltarea economică durabilă a României, care consolidează încrederea și colaborarea la nivelul societății. Programele guvernamentale, așa cum este IMM PLUS, au contribuit la bancarizarea companiilor mici și mijlocii din România și au avansat discuțiile despre planificare de business, cash flow, analiză de lichiditate, solvabilitate, rentabilitate și alți indicatori pe care fiecare antreprenor trebuie să îi înțeleagă aplicat”, a declarat Oana Bâra, Coordonator Programe de Finanțare BCR.
„Susținem antreprenorii să facă alegeri financiare bune pentru ei și pentru afacerile lor, prin procese simplificate și soluții care îi ajută să crească eficiența business-urilor. Prin George, le punem la dispoziție o ofertă digitală unică, care acum include și accesarea finanțărilor garantate de stat prin programul IMM PLUS, pentru capital de lucru prin accesarea Liniei de credit IMM Plus. Aprobarea creditului este la un click distanţã, fiind nevoie doar de completarea unor informaţii minime pe proces, iar semnarea contractelor de credit este 100% online. Dupã aprobarea creditului, clientul beneficiazã de consiliere personalizatã din partea bãncii în vederea obţinerii garanţiei de la Fond, iar pentru efectuarea utilizãrilor din credit, clienţii pot accesa, tot prin intermediul George, un canal 100% online prin care vor putea transmite documentele de platã specifice tranzacţiilor dorite”, a declarat Vlad Huțuleac, Director Executiv Adjunct Produse și Segmente Retail, BCR
În cadrul schemei de ajutor de stat IMM PLUS, plafoanele de garantare totalizează suma de 11,1 miliarde de lei, în următoarea structură:
- IMM România Plus – 5.892.370.000 lei;
- Agro Plus – 127.630.000 lei;
- IMM Prod Plus – 1.000.000.000 lei;
- Construct Plus – 2.000.000.000 lei, din care 1.800.000 lei pentru subcomponenta IMM Construct Plus, iar 200.000.000 lei pentru subcomponenta UAT Construct Plus;
- Innovation Plus – 100.000.000 lei;
- Rural Plus – 1.198.000.000 lei.
În 2023, BCR a aprobat credite noi persoanelor juridice în valoare de aproximativ 12,8 miliarde de lei, destinate atât dezvoltãrii activitãţii curente, cât şi implementãrii proiectelor de investiţii. În plus, de la lansare și până în prezent, în cadrul programelor IMM INVEST, BCR a acordat peste 7.500 de finanțări, cu o valoare totală de peste 6 miliarde de lei.
BCR este una dintre principalele bănci care a sprijinit programele garantate de stat și a apreciat impactul acestora în susținerea și dezvoltarea IMM-urilor din România. Astfel, banca a realizat mai multe investiții pentru a oferi clienților o experiență pozitivă, de la automatizarea fluxurilor interne, pentru livrarea unui răspuns cât mai rapid asupra aplicației, până la dezvoltarea ADA, primul chatbot din România care asigură suport pe programe de finanțare.
De asemenea, cel mai recent, a avut loc lansarea George SmartEU, funcționalitate care facilitează accesul antreprenorilor la informații complete despre programele de finanțare din fonduri europene sau naționale. În acest moment, George SmartEU are 33 de programe de finanțare incluse, care sunt încadrate în două mari categorii: instrumente financiare (scheme de garantare) și granturi (naționale sau europene). Disponibilitatea programelor de finanțare se actualizează în timp real în aplicație, pentru a oferi acces antreprenorilor la cele mai noi și relevante informații despre accesarea fondurilor, pe baza criteriilor de eligibilitate.
BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 20 centre de afaceri și 18 birouri mobile dedicate companiilor și 318 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 69% sunt unități unde operațiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). Clienții BCR dispun de o rețea națională extinsă de ATM-uri și mașini multifuncționale (2.000 de echipamente) și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.