Ucraina va primi acum încă o tranșă de ajutor din partea Statelor Unite pentru a continua lupta împotriva armatei ruse, dar, pe viitor, sprijinul stă sub semnul incertitudinii. Acest lucru îi face pe analiștii chestionați de CNBC să se îndoiască de victoria pe care Ucraina o poate obține în mod realist împotriva Rusiei, o țară care și-a mobilizat industriile pentru a susține efortul de război și care poate mobiliza încă sute de mii de oameni.
- Congresul SUA a aprobat ajutorul pentru Ucraina. Mesaj către Zelenski: „OK, am reușit. Acum du-te și câștigă lupta!”
- Bani de la UE pentru Ucraina: 4,8 miliarde de euro
„În timp ce cu sprijinul militar reînnoit al SUA va fi evitată probabil o posibilă înfrângere militară în 2024, ultimele câteva luni au demonstrat clar pericolele (supra)dependenței Kievului de ajutorul militar al SUA.
Există, de asemenea, o lipsă de viziune comună între Kiev și aliații săi cu privire la ce înseamnă o ‘victorie’ ucraineană și ce pași și resurse ar fi necesare pentru a o realiza. Oficial, Kievul încă își propune să elibereze toate teritoriile ocupate începând cu 2014, dar sunt puțini cei care consideră că acest lucru este realist într-un termen apropiat sau mediu", spune Andrius Tursa, consilier pentru Europa Centrală și de Est la firma de consultanță Teneo.
El apreciază că discuțiile despre soluții alternative acceptabile pentru Kiev s-ar putea accentua mai târziu în 2024, în special „pe măsură ce ponderea populației ucrainene dispuse să ia în considerare concesii teritoriale în schimbul păcii este în creștere constantă”.
Kievul insistă că va elibera întregul său teritoriu pe care Rusia l-a ocupat din 2014, care include Crimeea și cele patru regiuni ucrainene pe care Rusia le-a anexat ilegal în 2022, însă este puțin probabil ca armata rusă să se retragă voluntar.
Este nevoie de o discuție „sinceră" între aliați și Ucraina pentru a trasa liniile între care se poate vorbi de o victorie și pentru a stabili ce concesii și compromisuri ar putea fi necesare într-un acord de pace sau de încetare a focului.
„Îmi doresc să văd teritoriului ocupat de Rusia eliberat, dar acest lucru este foarte greu de făcut, cel puțin în acest moment. Așa că trebuie să vorbim despre acest lucru cu partenerii noștri și să fim uniți”, spune Oleksandr Musienko, expert militar cu sediul în Kiev și șeful Centrului pentru Studii Militare și Juridice.
Totuși, în prezent, ca urmare a ajutorului din partea SUA, conducerea Ucrainei este mai puțin dispusă să discute despre un posibil sfârșit al războiului care nu implică o victorie deplină.
„Aici, în Ucraina, oamenii și politicienii sunt un pic sensibili când vine vorba despre asta, dar sunt sigur că trebuie să fim sinceri cu poporul ucrainean și, de asemenea, cu partenerii noștri occidentali, acest lucru este foarte important”, adaugă Musienko.
Pentru Ucraina, cel mai bun scenariu este să-și elibereze întregul teritoriu de trupele ruse și să adere la NATO și la UE, „dar sunt sigur că trebuie să discutăm despre diferite scenarii”, continuă Musienko.
Multe ar putea depinde de diferența făcută de cel mai recent pachet de ajutor din partea SUA, în valoare de aproape 61 de miliarde de dolari, și de armele și echipamentele pe care le oferă Ucrainei pe câmpul de luptă, dar și de cât de mult sprijin va mai primi Ucraina după alegerile prezidențiale din SUA din acest an.
Dacă forțele ruse ar putea fi slăbite și respinse în lunile următoare, în special în regiunile sudice Herson și Zaporojie, acest lucru ar putea deschide calea pentru discuții și un armistițiu susținut de aliați.
Într-un astfel de scenariu, ”ucrainenii nu vor avea prea multă putere să elibereze teritoriul vechi, conform graniței internaționale, iar rușii nu vor avea prea multă putere să ocupe mai mult teritoriu”, adaugă analistul.
Potrivit acestuia, Ucraina nu va recunoaște niciodată teritoriul ocupat ca aparținând Rusiei, dar un armistițiu ar putea ajuta țara să câștige timp: ”În acest scenariu, Ucraina își va păstra independența și suveranitatea, sprijinul vestic va fi ridicat și vom putea comunica cu partenerii noștri”.
C.S.