Simona Halep, în clasamentul WTA: Locul pe care a ajuns sportiva noastră

Simona Halep, în clasamentul WTA: Locul pe care a ajuns sportiva noastră
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep are probleme din punct de vedere medical și suferă și în clasamentul WTA.

Sportiva noastră a coborât din nou în ierarhia mondială prezentată luni dimineață de WTA.

Ea a pierdut 4 locuri și este pe 1.150, cu cele 10 puncte acumulate în turneul de la Miami.

De la revenire, Simona s-a retras de la Oeiras și Miami și nu se știe momentan când se va întoarce în circuit.

Conform presei americane, Simona țintește turneul de la Roma, însă un anunț oficial nu a fost făcut.

Mai mult, Simona își dorește să joace și la Roland Garros, dar sunt șanse destul de mici să primească un wild card, având în vedere că a ispășit o suspendare pentru dopaj.

ADVERTISING

Simona avea planuri mari pentru sezonul pe zgură, dar acestea au fost date peste cap de problemele medicale.

Dintre jucătoarele din România, Sorana Cîrstea a coborât un loc și este pe 30, iar Jaqueline Cristian a urcat o poziție până pe 73. Ana Bogdan rămâne pe 64.

În top 10 WTA, singura modificare este rocada pe care Marketa Vondrousova a făcut-o cu Qinwen Zheng.

  1. Iga Swiatek - 10.560 puncte
  2. Aryna Sabalenka - 7.848
  3. Coco Gauff - 7.258
  4. Elena Rybakina - 6.293
  5. Jessica Pegula - 4.870
  6. Maria Sakkari - 4.195
  7. Marketa Vondrousova - 4.090
  8. Qinwen Zheng - 4.000
  9. Ons Jabeur - 3.533
  10. Elena Ostapenko - 3.438
ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!