Mica istorie: ziua de 17 aprilie în lume - Superba sintagmă: „de la Râm ne tragem”

- Mustang sparge piața în 1964
- Ocolul Pământului solo, în 29 de zile, 11 ore și 59 de minute
- Primăvara de la Praga, călcată cu tancurile sovietice
- Există viață pe exoplaneta Kepler 186f?

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Anul 1436: După un an de asediu, Parisul ocupat de forțele britanice este eliberat de trupele franceze ale regelui Carol al VII-lea, după lupte de stradă la care au participat și numeroși locuitori ai orașului, neînrolați în vreo armată regulată. Garnizoana britanică este alungată înspre Rouen, cu huiduieli și în batjocura mulțimii pariziene, sătulă de ocupația engleză.

Memorialiștii notează că, urmare a ocupației străine și a războiului civil, orașul avea un aspect sfâșietor.  Numeroase case erau goale: locatarii ori muriseră în timpul luptelor, ori reușiseră să fugă înainte de asediu și nu s-au mai întors. Casele goale cădeau în ruină, după ce erau prădate.

Apoi, regele a făcut greșeala de-i a obliga pe cei dornici să se întoarcă la casele lor să depună în prealabil un jurământ de credință față de rege. Populația îl prefera mai curând pe acesta decât pe foștii ocupanți, dar în vremuri tulburi nimeni nu vrea să fie legat cu un jurământ față de nimeni. Jumătate din Paris a rămas nelocuit.

Istoricii consideră că sfârșitul acestui episod de eliberare a Parisului a marcat în final și sfârșitul războiului de 100 de ani.

Anul 1492: S-au semnat la Santa Fe capitulațiile, care îi permiteau lui Cristofor Columb să demareze istorica sa călătorie peste Oceanul Atlantic, pentru a ajunge în „Indii”, adică Sudul și Estul Asiei (India, China, Japonia).

Documentul stipula exact tot ce va putea reține pentru el Columb, în cazul când expediția își va atinge scopul și tot restul, care i-ar reveni regelui Spaniei, Ferdinand al II-lea de Aragon, și reginei Isabella.

După ce a obținut acordul monarhilor catolici, Columb a părăsit Palos de la Frontera cu cele trei caravele ale sale și, pe 12 octombrie, a ajuns pe o insulă din Bahamas, Guanahani, pe care a redenumit-o San Salvador.

ADVERTISING

Columb era convins că a ajuns pe țărmurile „Indiilor”, neputându-și închipui că a descoperit un continent.

Anul 1647: Moare cronicarul moldovean Grigore Ureche, autorul unui celebru letopiseț, unde printre altele afirmă, într-un superb limbaj arhaic local:

„Aşijderea şi limba noastră din multe limbi este adunată şi ni-i amesticat graiul nostru cu al vecinilor de prinpregiur, măcară că de la Râm ne tragem, şi cu ale lor cuvinte ni-s amestecate, cum spune şi la predosloviia letopiseţului celui moldovenescu de toate prerându”.

De unde deducem:

  1. Cronicarul era conștient că, în ciuda numeroaselor cuvinte preluate de la „vecinii de prinpregiur”, baza din care se trage limba vorbită de el este latina: „de la Râm”, adică de la Roma.
  • Ce sugerează, oare, expresia „cum spune și la predoslovia letopiseţului celui moldovenesc”? Evident, sugerează că exista deja la acea dată un letopiseț, mai vechi, pierdut între timp, dar pe care Grigore Ureche îl avea. Și acolo, în acel vechi letopiseț, autorul susținea același lucru, că „de la Râm ne tragem” – nu din altă parte.
  • Ce înseamnă sintagma „de toate prerându?”.  Este evident o atenționare a lui Ureche cu privire la acel prim letopiseț, bine punctat și bine sistematizat, prezentând faptele „pre rând”. Respectul pe care i-l conferă Ureche este o confirmare a aprecierii privind acuratețea și corectitudinea documentului. Ce păcat că s-a pierdut!

Anul 1790: Moare Benjamin Franklin, personalitate de seamă a SUA, scriitor, om de știință, inventator, om de stat, diplomat, tipograf, editor și filozof politic. Printre cei mai influenți intelectuali ai timpului său, Franklin este considerat ca unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite. A participat la redactarea Declarației de Independență și a fost unul dintre semnatarii acesteia. 

ADVERTISING

Imaginea lui Benjamin Franklin ne este familiară și după efigia-portret imprimată pe bancnota de 100 dolari.

Anul 1924: A luat ființă studioul Metro–Goldwyn–Mayer. Nimic nu personifică mai bine studiourile decât filmele care au făcut epocă la timpul lor. Merită amintite măcar câteva din titlurile care-i fascinau pe bunicii noștri:

  • Tarzan (numeroase variante)
  • Pe aripile vântului
  • Vrăjitorul din Oz
  • Adio, domnule Chips
  • Ninochka
  • Lampa cu gaz
  • Un american la Paris
  • Pisica pe acoperișul din tablă fierbinte
  • Frații Karamazov
  • Ben Hur
  • Cei patru călăreți ai Apocalipsei
  • Doctor Jivago
  • Pantera Roz
  • Instinctul bazic

Fondat la 17 aprilie 1924, brandul împlinește astăzi 100 de ani.

Anul 1931: La Calcutta, India, a avut loc un accident aviatic, în urma căruia a murit aviatorul Radu Beller, iar principele G.V. Bibescu a fost grav rănit.

Anul 1937: Personajul de desene animate Daffy Duck – rățoiul Daffy – apare pentru prima dată în Porky's Duck Hunt. Rățoiul a fost printre primele personaje noi, apărute la sfârșitul anilor ‘30 ai secolului trecut, pentru a înlocui personajele tradiționale, populare deja: Mickey Mouse sau Popeye.

Anul 1942: Prizonierul francez de război, generalul Henri Giraud, evadează din castelul-închisoare Festung Königstein. Este a doua evadare a generalului, întrucât mai fusese captiv la germani și în Primul Război Mondial, a evadat și atunci și a revenit în armata franceză, distingându-se în misiunile militare din Africa de Nord, fiind distins cu Legiunea de Onoare.

După evadarea din 1942, s-a instalat la Vichy, în așa zisă „Franța Liberă” – liberă, dar controlată de germani. De acolo, a colaborat în secret cu Aliații. După un timp, și-a asumat comanda trupelor franceze în Africa de Nord.  În ianuarie 1943, a luat parte la Conferința de la Casablanca alături de Charles de GaulleWinston Churchill și Franklin D. Roosevelt.

ADVERTISING

Mai târziu, în același an, Giraud și de Gaulle au devenit copreședinți ai Comitetului francez de eliberare națională, dar Giraud și-a pierdut brusc sprijinul și s-a retras frustrat în aprilie 1944.

După război, Giraud a fost ales în Adunarea Constituantă a Republicii a IV-a Franceză. A murit la Dijon în 1949.

Anul 1946: Siria a obținut independența sa față de ocupația franceză.

Anul 1954: Moare în închisoare Lucrețiu Pătrășcanu, politician, avocat, sociolog și economist român. A fost ministru în primul guvern de după 23 august 1944, condus de generalul Constantin Sănătescu.

În secretomania care le caracteriza, autoritățile comuniste nu au dat prea multe informații despre moartea lui Lucrețiu Pătrășcanu, dar sunt multe indicii că a murit lovit cu ranga în cap de cineva din personalul închisorii. Totul pe fondul unei răfuieli între Pătrășcanu și Gh. Gheorghiu Dej, cel care i-a urmat la conducerea Partidului Comunist.

Anul 1963: Compania Ford a lansat autoturismul Mustang, un concept compact care a devenit extrem de popular, satisfăcând mulțumitor pretențiile tehnice ale clienților, în condițiile când prețul scăzut dobora orice recorduri ale altor producători.

În anul 1964, vânzările Mustang au început cu 22.000 de comenzi, luate chiar în prima zi la Târgul Mondial și în țară. După primii doi ani de producție, trei fabrici ale Ford Motor Company (Milpitas, CaliforniaDearborn, Michigan și Metuchen, New Jersey) produceau aproape 1,3 milioane de unități Mustang.

Anul 1964Geraldine Mock a devenit prima femeie din lume care a zburat „solo” circumterestru. Călătoria a început pe 19 martie 1964, în Columbus, Ohio, și s-a încheiat pe 17 aprilie 1964, tot în Columbus. 

În 1970, Geraldine Mock a publicat povestea zborului său în jurul lumii în cartea „Three-Eight Charlie”. Cartea s-a bucurat de un deosebit succes, fiind ulterior tradusă în mai multe limbi și editată în SUA, Canada, dar și în Europa.

Geraldine Mock a avut trei copii și a trăit până la vârsta de 88 de ani.

Anul 1964: Moare George Vraca, actor de mare valoare al Teatrului Național din București.  S-a remarcat în interpretarea unor roluri principale din repertoriul clasic și modern, universal și național (Hamlet, Visul unei nopți de vară, Cum vă place, Neguțătorul din Veneția, Macbeth, Richard al III-lea de Shakespeare, Vlaicu Vodă de Al. Davila, Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri etc.).

Anul 1969Alexander Dubček, părintele "Primăverii de la Praga",  o personalitate care s-a bucurat de simpatia quasi-generală a publicului cehoslovac, a fost înlocuit din funcția de prim–secretar al Partidului Comunist, după ce tancurile sovietice au descins la Praga „pentru a face ordine”. În locul lui, a fost „ales” pro-sovieticul Gustav Husak, impus de la Moscova.

Anul 1969: Cetățeanul palestinian Shirhan Sirhan a fost condamnat pentru asasinarea senatorului Robert F. Kennedy. Sentința prevedea pedeapsa cu moartea într-o cameră de gazare.

Pedeapsa nu a fost executată imediat, condamnatul având dreptul la recurs. Care recurs însă a durat aproape trei ani, iar în 1972, instanța a comutat pedeapsa în închisoare pe viață.  A fost încarcerat la un centru de corecție de lângă San Diego .

Încarcerat fiind, avocații au înaintat un memoriu pentru eliberare condiționată. După ce acesta i-a fost respins, repetat, Sirhan a primit, totuși, aprobarea în 1991. Dar nu a fost eliberat, intervenind guvernatorul Californiei, Gavin Newson, care, prin decizia din 13 ianuarie 1922, a blocat eliberarea a lui Sirhan. Avea acest drept.

Nici avocații nu s-au lăsat, au intervenit din nou în alte instanțe și, la 1 martie 2023, au fost respinse și noile intervenții. Așa se face că astăzi, după 55 ani de la săvârșirea atentatului letal, un singur lucru este clar: că atentatorul nu va muri executat prin gazare, cum a fost sentința inițială.

Avocații au anunțat recent, conform legii, că Sirhan va fi eligibil pentru o nouă audiere în vederea eliberării condiționate, cel mai probabil în anul 2026.  

Anul 1971: Moare Nicu Stănescu, talentat violonist, dirijor și compozitor român de etnie rromă. Absolvent al Conservatorului din București, apreciat de personalități ale vremii precum George Enescu, Ion Nonna Otescu, Mihai Andricu, tânărul Nicu Stănescu putea face o carieră strălucită dacă ar fi evoluat – de pildă – ca solist al Orchestrei Filarmonice.

Dar Nicu Stănescu a preferat să se fixeze pe muzica populară, pe romanțe, tangouri, doine. Astfel se face că repertoriul lui nu semăna deloc cu repertoriul altor maeștri ai vremii:  „Sârba pe loc”, „Doina Jiului”, „Brâul pe șase”, „Geamparalele”, „Cimpoiul”, „Doina Oltului”, „Ciocârlia”. „Sârba în Căruță”.

În ciuda unora care n-au înțeles opțiunea muzicală a lui Nicu Stănescu, mulți maeștri ai lumii din acea vreme, care au vizitat Bucureștii – poate din prietenie pentru George Enescu – n-au pierdut ocazia să-l asculte pe tânărul Nicu Stănescu și să-și exprime aprecierea:  Yehudi MenuhinSviatoslav Richter, Igor Oistrah, Jacques ThibaudFritz Kreisler.

Anul 1975Războiul Civil Cambodgian se sfârșește: Khmerii Roșii au preluat puterea la Phnom Penh, instituind cel mai cumplit regim de teroare din sec. XX, care a plasat Cambodgia într-un con de umbră al  istoriei contemporane.

Anul 2007: Moare solistul de muzică ușoară Gil Dobrică, personalitate îndrăgită a secolului trecut.

Anul 2014: Este anunțată descoperirea primei exoplanete cu o dimensiune asemănătoare Terrei și care pare să aibă parametri compatibili cu existența vieții. Exoplaneta, denumită Kepler-186f, este situată la 580 de ani-lumină de Pământ.

Anul 2019: Oamenii de știință anunță descoperirea în nebuloasa planetară NGC 7027 a unor ioni de hidrură de heliu, despre care se crede că ar primul fi compus chimic, format în Univers.

Anul 2021: Au avut loc funeraliile prințului Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a. La slujba de înmormântare de la Capela St George au participat doar 30 de persoane, din cauza restricțiilor legate de pandemia de Covid.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇