O maimuță a atacat mai multe persoane în centrul vechi din Istanbul

O maimuță a atacat mai multe persoane în centrul vechi din Istanbul

O maimuţă evadată a fost văzută în timp ce se plimba în libertate prin centrul vechi al oraşului Istanbul, unde a atacat mai multe persoane.

„O maimuţă evadată în Fatih”, a relatat luni presa turcă, publicând înregistrări video realizate duminică ce prezentau animalul care se plimba pe străzi lângă un şantier de construcţii şi printre autobuze, informează DPA.

Fatih este un cartier din Istanbul. În acele imagini, animalul se seamănă cu un macac berber (magot).

Un pieton a declarat pentru agenţia de presă DHA că s-a întâlnit cu maimuţa într-o staţie de autobuz. Oamenii din staţie au ademenit-o cu biscuiţi pentru a o face să se apropie, dar au fost atacaţi de magot, înainte ca acesta să fugă.

ADVERTISING

Cotidianul Hurriyet a scris că animalul a fost văzut şi în cartierul Balat, foarte popular în rândul turiştilor.

Deocamdată nu este clar de unde provine maimuţa şi nici locul în care ea se află în prezent.

Nu există specii de maimuţe care să fie originare din Turcia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇