R. Moldova este neutră, dar România a preluat multe axe de influență dincolo de Prut, urmând ca pârghia militară să fie, după cea economică, cea mai importantă.
Împinsă de la spate de aliați, România își adaptează cu greu legislația apărării la războiul din proximitate și la pericolele pe care le anticipează diferitele rapoarte internaționale.
La 20 de ani de la primirea țării în NATO, România face pentru prima dată un proiect de schimbare a Legii Apărării Naționale, lege veche de 30 de ani, care nu ajută foarte mult țara în caz de nevoie.
Schimbarea legislației Apărării a fost pusă în dezbatere publică de ministerul de resort și păstrează principiul de bază enunțat de generalul german Karl von Clausewitz, potrivit căruia războiul este „continuarea politicii cu alte mijloace”.
Cele două proiecte deschise discuțiilor - Legea Apărării și Legea privind sistemul integrat al situațiilor de criză - pun în acord regulile interne cu cele ale Alianței și corectează unele inadvertențe. Între ele, cea privind antrenamentul militarilor doar în poligoane, nu și în zone care ar putea imita teatrele de luptă, sau posibilitatea de a doborî imediat o dronă rusească intrată pe teritoriul național.
De asemenea, proiectul reglementează situațiile în care militarii români iau parte la misiuni NATO sau în interiorul unor coaliții de state, fără implicarea alianței și în care pot ceda comanda trupelor autohtone unui comandant străin. Transferul de autoritate se face printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Politicul ia decizia, dar e foarte posibil ca, în anumite circumstanțe, comandanții americani să preia conducerea.
În caz de război, apărarea țării se va face prin Centrul Național Militar de Comandă - o structură aflată în subordinea CSAT și condusă de Șeful Statului Major al Armatei.
Poliția, Jandarmeria și toate forțele aflate în subordinea MAI ar trece sub comanda Armatei, în cazul în care România ar fi atacată. Serviciile secrete își păstrează însă autonomia și „răspund de executarea măsurilor de apărare a țării, fiecare în domeniul său de activitate”.
Potrivit legilor de funcționare, aceste instituții sunt coordonate de CSAT iar prioritățile lor vor fi stabilite tot de această instanță condusă de președinte.
„Protejarea cetățenilor români aflați în pericol în afara țării” este un concept nou, prin care Bucureștiul pare gata să-și asume răspunderea pentru R. Moldova.
Astfel, conform proiectului de lege, „la propunerea premierului, președintele României poate dispune măsurile necesare în acest sens”, iar Parlamentul „poate aproba angajarea forțelor armate în misiuni desfășurate pe teritoriul altor state, cu scopul de a contracara amenințările hibride”.
În acest caz, șeful statului este cel care propune trimiterea unor forțe militare sau non-militare în afara teritoriului național, după consultarea CSAT.
Măsura pare gândită special pentru protejarea Republicii Moldova, unde 30% dintre cetățeni au pașapoarte românești, iar Bucureștiul a preluat multe din pârghiile de influență pe care le deținea Rusia înainte de războiul care a început în 2022.
Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Chișinău, Daniel Vodă, a răspuns cu precauție acestei idei, explicând că „Republica Moldova este un stat neutru” și că „această neutralitate este sprijinită inclusiv de către cetăţenii ţării şi orice modificare a acestui subiect este în mâinile lor”. Un răspuns previzibil pentru o întrebare ipotetică.
În același timp, promisiunea președintelui Klaus Iohannis că România este „dispusă să sprijine Republica Moldova în orice scenariu” și că acest sprijin va fi în funcție de „evoluţia situaţiei geopolitice” ar putea primi prin modificarea Legii Apărării Naționale și o modalitate efectivă de a fi pusă în practică.
Din această modificare legislativă nu rezultă însă în mod direct faptul că România chiar ar putea intra în război de dragul R. Moldova. Sau că ar merge în această direcție fără girul NATO.
Totuși, se creează premisele unei acțiuni. E posibil să nu fie folosită niciodată această posibilitate, dar Ministerul Apărării se gândește la ea. Urmează ca și legiuitorul să o accepte.
E clar însă că intervenția militară a României în afara țării e posibilă doar cu trupele alianței sau în interiorul unor acorduri bilaterale care prevăd acțiuni ale forțelor armate. Fostul președinte Traian Băsescu a împins în 2012 cele două state spre semnarea unui acord, prin care România sprijină R. Moldova cu „armament, sisteme de armament, muniții la acestea, tehnică și echipamente militare, precum și studii și dezvoltări privind tehnologia militară și interoperabilitatea echipamentelor militare.”
E nevoie însă de un alt timp de angajament între cele două state pentru o intervenție militară și parlamentele de la București și Chișinău ar trebui să le pregătească, dacă într-adevăr există o înțelegere clară pe această axă securitară între România și R. Moldova.
Sabina Fati