România va avea un registru al traficanţilor de droguri, disponibil pentru poliţişti.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede înfiinţarea acestui registru, unde vor fi date despre persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri sau au efectuat fără drept operațiuni cu substanțe psihoactive sau pretinzând că dețin autorizație.
Aceste persoane vor furniza informaţii despre sursele de venit, unde locuiesc şi dacă pleacă din localitate.
În funcție de pedeapsă, persoanele vor fi înscrise în registru între 5 și 20 de ani, perioadă în care Poliția va putea ști unde există riscul ca persoana monitorizată să vândă din nou droguri, potrivit unui comunicat de presă de la Ministerul Justiţiei.
Ministrul Alina Gorghiu a explicat că acest registru are rol preventiv şi devine operaţional de la 1 ianuarie 2025.
"Registrul naţional al traficanţilor de droguri este un mijloc de cunoaştere, supraveghere şi identificare operativă a persoanelor care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri.
Ce aduce această lege? La ce foloseşte Registrul? Are rol preventiv.
Persoanele înscrise în registru sunt obligate să ofere informaţii despre ce fac, unde merg, cu cine intră în contact”, a scris Alina Gorghiu pe Facebook.
Legea promulgată de Iohannis prevede că nu sunt înscrise în acest registru persoanele care la data comiterii faptelor erau minore, cu excepţia cazurilor în care instanţa a dispus aceasta "în mod expres în cadrul unui proces penal”.
Registrul este organizat de Ministerul Afacerilor Interne şi se ţine de unităţile Poliţiei Române, prin structuri specializate în acest domeniu.
Registrul este constituit ca o evidenţă distinctă de cea a cazierului judiciar, în cadrul Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar.
Totodată, poate fi interconectat cu alte baze de date ale Poliţiei Române.
„Evidenţa informatizată a registrului şi evidenţa informatizată dactiloscopică şi a datelor genetice judiciare se organizează şi funcţionează în cadrul Poliţiei Române, care asigură şi coordonarea activităţilor desfăşurate în aceste domenii”, mai prevede actul normativ, citat de News.ro.
Pe 18 decembrie 2023, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, votul Camerei a fost decizional, pe 27 februarie 2024.