Atacul de la Moscova: De ce ar ținti ISIS Rusia și care va fi răspunsul lui Putin

Atacul de la Moscova: De ce ar ținti ISIS Rusia și care va fi răspunsul lui Putin

Semnele de întrebare persistă după atacul sângeros din Moscova. Kremlinul nu a comentat oficial revendicarea atentatului de către Statul Islamic, iar toți ochii sunt acum pe Vladimir Putin: care va fi răspunsul său?

Atacul de vineri de la Crocus City Hall din Moscova este cel mai sângeros atentat revendicat de Statul Islamic pe teritoriul Europei, cu 137 de morți confirmați până acum, depășind atacurile de la Paris din 2015.

În ultimele zile evenimentele s-au derulat rapid. Cei patru suspecți, identificați drept cetățeni din Tadjikistan, au fost prezentați instanței, unde au pledat vinovați de implicare în atac.

https://twitter.com/MarioNawfal/status/1772021541674402217

Rămân, totuși, multe semne de întrebare: răspunsul lui Vladimir Putin încă este neclar, în timp ce experții încearcă să găsească motivul exact al atacului, notează The Guardian.

ADVERTISING

De ce ar ataca ISIS Rusia?

Există motive practice, istorice și ideologice pentru care Statul Islamic ar ataca Rusia, scrie cotidianul britanic. Liderii organizației islamiste au atacat de mai multe ori ținte aflate la distanță în cadrul proiectului lor extremist. Dacă au succes, astfel de operațiuni induc teroarea în rândul inamicilor, mobilizează susținătorii și atrag alții noi.

Adesea, țintele sunt alese în funcție de resursele disponibile.

În urmă cu nouă ani, membri francezi și belgieni recrutați în Siria au declanșat un val de atacuri în ambele țări. În ultimele 18 luni, ISIS a depus un efort intens pentru a recruta militanți asiatici prin ramura sa afgană, cunoscută sub denumirea Provincia Statului Islamic Khorasan (ISKP). Vorbitori de rusă sau chiar cetățeni ruși, acești recruți pot ajunge lesne la o țintă din Moscova, oferind multiple posibilități noi de atac.

ADVERTISING

Rusia s-a aflat timp de mai mulți ani în vizorul ISIS. Liderii ISIS, asemenea multor militanți islamiști, sunt atenți la sprijinul Rusiei pentru regimul lui Bashar al-Assad în Siria. Un element cheie al propagandei ISIS din Pakistan până în Nigeria este că Moscova face parte din coaliția largă a forțelor creștine sau occidentale angajate într-o bătălie existențială, veche de 1.400 de ani, împotriva Islamului. ISIS a îndemnat în repetate rânduri la "uciderea creștinilor".

Liderii ISKP ar putea, de asemenea, să privească Rusia ca pe un aliat al talibanilor, forța care a reprimat această grupare. Cu siguranță, n-au uitat nici operațiunile brutale din timpul campaniei militare sovietice în Afganistan în anii '80. Războiul sângeros din Cecenia, din 1999, ar putea fi un alt factor.

Care va fi răspunsul Rusiei?

Multe atacuri teroriste au ca scop declanșarea unui răspuns represiv al statului vizat, cu scopul de a escalada violențele. Dacă acest obiectiv a făcut parte din planul ISIS pentru ceea ce s-a întâmplat la Moscova, sunt foarte puține șanse ca liderii organizației să fie dezamăgiți de ceea ce va urma, notează ziarul citat.

ADVERTISING

Deloc surprinzător, interogatoriile la care au fost supuși cei patru suspecți par foarte brutale. Imaginile difuzate pe rețelele de socializare și în presă indică faptul că bărbații au fost torturați: într-o înregistrare video unul dintre membrii forțelor de securitate ruse îi taie urechea unui suspect și apoi i-o îndeasă în gură, forțându-l să o înghită.

Toți cei patru suspecți aveau pe față urme de lovituri, iar unul a fost adus în instanță într-un cărucior cu rotile și avea multiple tăieturi.

Acesta este abia primul efect al reacției la atacul de vineri. Putin a anunțat că toți cei care se află în spatele "barbarului atac terorist" vor fi pedepsiți, iar minoritățile musulmane din Rusia se pot aștepta la un val de represiune. În singurele sale declaraţii publice despre masacru, liderul de la Kremlin nu a făcut nicio referire la revendicarea atentatului de către ISIS.

Deocamdată, Vladimir Putin pare în faza în care așteaptă date precise pentru a declanșa o reacție.

Cu toate că organizația și-a asumat atacul și a distribuit și o înregistrare video proprie, Rusia încă acuză Ucraina de implicare. Putin a afirmat sâmbătă, fără a prezenta dovezi, că cei patru atacatori plănuiau să fugă în Ucraina. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că Putin și apropiații lui urmăresc să arunce vina asupra Kievului, după ce serviciile ruse de informații au eșuat în prevenirea atacului.

Zaharova: Americanii și-au prins urechile

Statele Unite au anunțat că au primit informații că ISKP a acționat pe cont propriu, însă Rusia nu pare să accepte ipoteza islamistă și acuză SUA că acoperă Ucraina.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a acuzat aproape fățiș Washingtonul şi Kievul că ar fi plănuit atacul. După atacul terorist de la sala de concerte Crocus, dintr-o suburbie a Moscovei, Statele Unite ale Americii încearcă să se acopere şi să acopere regimul preşedintelui ucrainean Vladimir Zelenski pe care l-au creat prin menţionarea grupării teroriste Stat Islamic, interzisă în Rusia, a scris purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-un articol publicat duminică seara în Komsomolskaia Pravda, citat de TASS.

„Politicienii americani şi-au prins urechile în poveşti potrivit cărora atacul terorist de la Crocus City Hall a fost comis de organizaţia teroristă ISIS (denumirea învechită a SI - n.red.), care este interzisă în Rusia. De aici şi dezvinovăţirea zilnică a Washingtonului pentru servitorii săi de la Kiev şi încercarea de a se acoperi, împreună cu regimul Zelenski pe care l-au creat, cu sperietoarea ISIS interzisă", a arătat ea.

Zaharova a subliniat că mai mulţi factori indică în mod direct şi indirect implicarea autorităţilor actuale ale Statelor Unite în susținerea "terorismului ucrainean". "Miliarde de dolari şi o cantitate fără precedent de armament investite în mod nejustificat şi cu ajutorul schemelor de corupţie în regimul de la Kiev, o retorică agresivă împotriva Rusiei şi un naţionalism flagrant, interzicerea discuţiilor de pace privind Ucraina şi apeluri nesfârşite la o soluţie violentă a conflictului, refuzul de a condamna ani de zile atacurile teroriste efectuate de regimul de la Kiev şi un sprijin informaţional şi politic masiv pentru orice, chiar şi pentru cele mai teribile acţiuni ale lui Zelenski", a menționat ea.

Reprezentanta diplomației ruse a acuzat că intervenţia anterioară a SUA în Orientul Mijlociu „a dus la apariţia, consolidarea şi instituţionalizarea mai multor grupări radicale şi teroriste care sunt încă active în regiune".

„Care este logica din spatele acestui lucru, vă întrebaţi? Banii şi puterea. Şi, în contextul interdicţiei juridice internaţionale privind intervenţia directă, este vorba, de asemenea, de a semăna un haos controlat şi de a remodela ordinea mondială prin mâinile teroriştilor", a scris ea, reluând tezele propagandei Kremlinului.

„Atenţie, o întrebare pentru Casa Albă: Categoric e ISIS, nu vă răzgândiţi?" - a încheiat Zaharova ironic.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇