Revenită în circuit, Simona Halep este asaltată cu propuneri.
Sportivei noastre i-a fost oferit un wildcard în turneul de la Charleston, ce va începe la finalul acestei luni.
Totuși, din informațiile noastre, Simona a decis să refuze propunerea organizatorilor turneului din SUA.
Simona își dorește să pregătească sezonul european de tenis printr-o perioadă de antrenamente intense și nu va mai concura până în luna aprilie.
Fosta lideră mondială ia în calcul să revină în circuit în turneul de la Stuttgart, după 13 aprilie.
Chiar dacă s-a antrenat cât timp a fost suspendată, intensitatea ședințelor de pregătire a fost diferită față de cea din timpul pregătirii oficiale.
Astfel, Simona își dorește să-și recupereze ritmul cât mai rapid pentru a fi competitivă în sezonul pe zgură.