Primul pacient căruia medicii i-au implantat un cip cerebral dezvoltat de compania Neuralink, a lui Elon Musk, apare într-un clip în care joacă șah online, fără să facă nicio mișcare.
Noland Arbaugh, în vârstă de 29 de ani, a rămas paralizat de la umeri în jos, în urmă cu opt ani, după un accident de circulație, relatează Sky News.
Neuralink a prezentat un videoclip de nouă minute, în care pacientul mișcă un cursor pe ecranul unui laptop doar cu puterea minții. Imaginile îl arată jucând șah și oprind muzica de pe laptop.
Arbaugh a primit implantul în luna ianuarie și poate controla un mouse de computer folosindu-și doar gândurile, a spus Musk luna trecută.
Musk a spus anterior că scopul cipului cerebral este de a permite persoanelor cu dizabilități, precum Stephen Hawking, „să comunice mai repede decât un licitator”.
El a susținut, de asemenea, că cipul ar putea să trateze obezitatea, autismul, depresia și schizofrenia.
„Operația a fost foarte ușoară. Am fost externat după o zi. Nu am tulburări cognitive”, a spus Arbaugh în videoclipul difuzat pe platforma de socializare X, referindu-se la procedura de implantare.
Arbaugh a spus că „practic renunțasem la jocul Civilization VI, dar voi mi-ați dat posibilitatea să fac asta din nou și am jucat timp de opt ore în acea zi”.
„Mi-a schimbat deja viața”, a mai spus bărbatul.
Cu toate acestea, Arbaugh spune că noua tehnologie „nu este perfectă” și că „s-au confruntat cu unele probleme”. „Nu vreau ca oamenii să creadă că acesta este sfârșitul călătoriei, mai este mult de lucru, dar mi-a schimbat deja viața”, a adăugat el.