Edi Iordănescu, convocat de urgență de către șefii FRF pentru negocieri de ultimă oră înainte de EURO 2024

Edi Iordănescu, convocat de urgență de către șefii FRF pentru negocieri de ultimă oră înainte de EURO 2024

România se pregătește la finele lunii martie de prima dublă de pregătire înainte de startul EURO 2024, e vorba de două meciuri amicale programate cu Irlanda de Nord și Columbia, pe 22 și 26 martie.

Conducerea FRF nu mai are răbdare în ce privește eventuala prelungire a contractului actualului selecționer Edi Iordănescu. Și vor să știe acum dacă se pot baza pe el și după EURO 2024, pentru următoarea campanie de calificare, pentru Cupa Mondială din 2026.

Mihai Stoichiță, actualul director tehnic al FRF, spune că actuala situație ar trebui lămurită înainte de plecarea în Germania. Edi Iordănescu a refuzat de câteva ori să se aşeze la masa negocierilor cu FRF, pentru prelungirea contractului care expiră după turneul final.

ADVERTISING

„Contractul trebuie semnat până în Campionatul European. Probabil că Edi nu va face treaba asta. La cum îl cunosc eu, la ce educaţie are, va ajunge la o înţelegere cu noi. La o prelungire de contract. Nu că nu sunt bani, dar nu e un sac fără fund. Ăsta e secretul lui Burleanu. Noi rezistăm pentru că noi nu facem aventuri. Nu putem face aventuri! O să o închidem, eu sunt sigur că îşi va prelungi contractul„, a declarat Mihai Stoichiţă la televiziunea PrimaSport.

România va juca împotriva Irlandei de Nord vineri, 22 martie, de la ora 21:45, pe Arena Naţională. Marţi, pe 26 martie, de la ora 21:30 (ora României), se va disputa Columbia – România, la Madrid.

ADVERTISING

ȘI președintele FRF Răzvan Burleanu a precizat că își dorește să știe cât mai curând ca Iordănescu să decidă dacă va rămâne sau nu la cârma naționalei României: ”Atât FRF, cât și Edi Iordănescu, cu toții ne dorim ca în momentul în care mergem la EURO să știm ce urmează după aceea. Vă asigurăm că până la plecarea la EURO vom avea o decizie, pe care o vom putea comunica. În momentul de față, simțim, ambele părți, că ne dorim să continuăm, iar asta este cel mai important”, a declarat Răzvan Burleanu.

ADVERTISING

România face parte dintr-o grupă cu Slovacia, Belgia și învingătoarea barajului din ruta B a Nations League, probabil Ucraina, la EURO 2024, turneu final care va avea loc între 14 iunie și 14 iulie în Germania.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!