Brian Filimon, primarul comunei Măureni din judeţul Caraş-Severin, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit 100.000 lei pentru a determina funcţionari din subordine să favorizeze o firmă ce avea contracte cu primăria.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Brian Filimon pentru trafic de influenţă şi a unui om de afaceri, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în cursul anului 2019, în contextul derulării contractului de execuţie de lucrări privind "Refacere şi modernizare drum comunal calamitat DC 83A Şoşdea - lim. jud, Timiş, comuna Măureni", Brian Filimon ar fi pretins de la afacerist, executantul lucrărilor, un procent de 5% (circa 150.000 lei) din valoarea fără TVA a contractului, din care edilul ar fi primit suma de 100.000 lei.
"Banii respectivi ar fi fost pretinşi şi primiţi de primar pentru ca acesta să determine persoanele din subordinea sa, cu atribuţii în procedura de recepţie a lucrărilor şi de efectuare a plăţilor, să favorizeze interesele omului de afaceri, în sensul de a recepţiona şi de a achita facturile aferente serviciilor prestate de societatea comercială a omului de afaceri", arată anchetatorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraş-Severin, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.