Filmul congresului PPE la București - Ursula von der Leyen, candidată pentru un nou mandat: ”Suntem atât de mândri de Klaus Iohannis". Ce a spus omul care ne ține afară din Schengen (Foto&Video)

Filmul congresului PPE la București - Ursula von der Leyen, candidată pentru un nou mandat: ”Suntem atât de mândri de Klaus Iohannis". Ce a spus omul care ne ține afară din Schengen (Foto&Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

E ultima zi a congresului PPE de la București, ocazie cu care actuala şefă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost desemnată candidatul popularilor europeni pentru un nou mandat la şefia executivului comunitar.

Într-un discurs de la Romexpo, ea a subliniat că UE trebuie să-şi crească semnificativ capacitatea industrială de apărare în următorii cinci ani, iar pentru asta este nevoie de sporirea cheltuielilor, dar şi de crearea unui post de comisar european pentru apărare.

În plus, l-a lăudat pe Klaus Iohannis, de care este mândră că e un "european extraordinar".

Tot astăzi, preşedintele Iohannis a avut o întrevedere cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer, la care s-a discutat despre aderarea deplină a României la spaţiul Schengen. Detalii AICI

Cancelarul Nehammer a vorbit, la congresul PPE, despre migrație ilegală și despre necesitatea ca granițele externe să fie apărate, însă nu a spus nimic despre intrarea României în Schengen, despre care însă a scris pe X: Austria nu a cedat, poziţia rămâne neschimbată.

Şi asta chiar şi după ce Partidul Popular European a adoptat miercuri în unanimitate, în congresul de la Bucureşti, manifestul care solicită aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen, după ce delegaţia austriacă a Partidului Popular la putere a renunţat să mai voteze împotrivă.

În manifestul adoptat de PPE se menţionează că „avem nevoie de aderarea deplină la Schengen pentru Bulgaria şi România, prin ridicarea cât mai curând posibil nu doar a controalelor aeriene şi maritime, ci şi a controalelor la frontierele terestre".

SpotMedia.ro v-a ţinutla curent cu cele mai importante evenimente din cadrul congresului PPE de la București:

15:41 - Într-o conferinţă de presă de după congres, Ursula von der Leyen a reiterat că preşedintelui rus Vladimir "Putin nu trebuie să i se permită să câştige războiul prin care a încercat să schimbe din nou frontierele cu forţa".

ADVERTISING

"Şi suntem alături de Ucraina şi o susţinem în paşii săi viitori spre Europa, pentru că este singurul mod în care putem prezerva securitatea şi prosperitatea Uniunii Europene. Şi este calea cea bună de a le transmite autocraţilor din această lume că ne vom apăra democraţiile şi ne vom lupta pentru valorile noastre", a adăugat şefa CE.

15:10 - Preşedintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere şi cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Palatul Cotroceni, el afirmând că au discutat despre excelenta cooperare dintre cele două state, despre necesitatea de a consolida în continuare unitatea UE şi despre postura de descurajare şi apărare a NATO Flancul Estic.

13:40 - Lupta împotriva tendinţelor autoritare, a corupţiei şi a minciunilor are loc pe mai multe fronturi în prezent, iar cea mai dramatică ilustrare a sa este conflictul din Ucraina. Dar responsabilitatea pentru soarta civilizaţiei occidentale revine fiecărui cetăţean, a declarat premierul polonez Donald Tusk. El atras atenţia că "vremurile de calm fericit s-au terminat". "Epoca de după război (Al Doilea Război Mondial - n.r.) a dispărut. Trăim vremuri noi, într-o epocă de dinainte de război. De fapt, pentru unii dintre fraţii noştri, nu mai este nici măcar un timp de dinainte de război. Este un război la scară largă în forma sa cea mai crudă. Nu este vina noastră că vocabularul nostru zilnic include, încă o dată, cuvinte precum lupte, bombardamente, atacuri cu rachete, genocid", a adăugat şeful guvernului polonez.

13:33 - Actuala şefă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost desemnată candidatul popularilor europeni pentru un nou mandat la şefia executivului comunitar. Candidatura ei a fost aprobată cu 400 de voturi pentru şi 89 împotrivă, din cele 489 de voturi valabil exprimate. Alte zece voturi au fost anulate. Ursula von der Leyen a fost singurul candidat pentru a conduce lista PPE la scrutinul european din 6-9 iunie şi, prin urmare, pentru a obţine un nou mandat de cinci ani la şefia CE.

Ursula-von-der-Leyen

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

ADVERTISING

13:30 - Partidul Popular European rămâne cea mai importantă forţă politică în Europa, a declarat președintele Klaus Iohannis. "Sunt convins că acest congres va revalida valorile noastre democratice, care pun în centru libertatea, statul de drept şi demnitatea umană. Sunt sigur că vom găsi soluţii concrete pentru a ne proteja cetăţenii împotriva diverselor crize care nu ne-au ocolit deloc în ultimii ani, fie că vorbim de pericolele aduse de un război brutal care se desfăşoară chiar la graniţele României, fie că ne referim la necesitatea de a rămâne competitivi economic, astfel încât nivelul de trai al oamenilor să se îmbunătăţească semnificativ", a precizat Iohannis, la Congresul PPE.

Participarea Președintelui României, Klaus Iohannis, la Congresul Partidului Popular European

🔴 LIVE Participarea Președintelui României, Klaus Iohannis, la Congresul Partidului Popular European - Romexpo

Publicată de Administrația Prezidențială a României pe Joi, 7 martie 2024

13:20 - Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a afirmat că cei de la PPE trebuie să comunice şi să fie credibili atunci când se gândesc la viitorul nostru. ”Cât de mari vrem să mai devenim? Serios, cui îi vom oferi oportunitatea de a împărtăşi valorile noastre ideologice, câtor oameni le-am promis acest lucru? De câte ori nu am spus la pupitru că trebuie să dăm perspective celor din Balcanii de Veste. Haideţi să nu mai vorbim, haideţi să acţionăm. Este important pentru Bosnia şi Herţegovina, nu numai să audă aceste vorba, ci trebuie să le arătăm calea. Nu Turcia, nu China trebuie să îi sprijine, Europa trebuie să îi sprijine. Ei trebuie să aibă calea trasată către UE”, a subliniat Nehammer. Tot discursul AICI

Karl Nehammer
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

12:45 - Premierul Marcel Ciolacu a avut în întâlnire cu omologul polonez, Donald Tusk, cu care a discutat despre obiectivele comune și nevoia de a sprijini și proteja fermierii din cele două țări. El spune că România și Polonia sunt ferm angajate în a sprijini Republica Moldova și a condamna atacul ilegal al Federației Ruse împotriva Ucrainei. „Am stabilit că vom intensifica cooperarea pentru a crește influența noastră comună la nivel european și internațional în vederea protejării intereselor legitime ale țarilor noastre”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.

430034753_942369193926311_9141770125864420937_n
Foto: Facebook/Marcel Ciolacu

12:32 - Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a vorbit, la congresul PPE, despre migrație ilegală și despre necesitatea ca granițele externe să fie apărate, însă nu a spus nimic despre intrarea României în Schengen. A spus că nu trebuie uitat faptul că UE e cel mai de succes proiect de pace pe continent pentru sute de milioane de oameni. A vorbit despre „datoria” de a fi în această perioadă alături de Ucraina. „Federația Rusă a atacat Ucraina și a fost corect ca Uniunea Europeană să stea alături de poporul ucrainean. Noi îi vom sprijini în continuare. Austria este un stat neutru, dar neutralitatea nu înseamnă să nu ai o opinie, să nu ai o poziție. Războiul este o crimă și sancțiunile sunt necesare, solidaritatea și asistența pentru Ucraina reprezintă o datorie, o datorie umană”, a declarat cancelarul. Detalii AICI.

ADVERTISING

12:13 - Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: ”Suntem atât de mândri de Klaus Iohannis, pentru conducerea României, pentru sprijinul pe care l-a oferit şi pentru faptul că este un extraordinar european”.

11:56 - "În discuţia mea cu cancelarul Karl Nehammer am convenit să continuăm procesul de aderare deplină a României la Schengen până când vom atinge acest obiectiv final. UE trebuie să fie unită, puternică, prosperă şi acest lucru va consolida şi mai mult securitatea UE pentru beneficiul tuturor cetăţenilor noştri", a scris Klaus Iohannis pe platforma X (fostă Twitter).

11:46 - Şefa Comisiei Europene a declarat, în cadrul congresului, că alegerile de anul acesta vor fi mai importante ca oricând. ”În lume sunt pericole mai mari ca niciodată, agresiunea rusă a încercat să şteargă Ucraina de pe faţa pământului, războiul se află acum în cel de-al treilea an şi este mai intens ca niciodată. Vedem puterea, pericolele care se ridică, războiul din Gaza, din Orientul Mijlociu, vedem concurenţa economică agresivă din partea Chinei şi a altora şi aici, la noi acasă, Putin încearcă să rescrie istoria şi să ne conducă viitorul. Împrăştie ură, folosind războiul cibernetic din spatele ecranelor”, a spus Ursula von der Leyen.

"Putin este urmărit pentru crime de război şi va fi judecat. Există un tribunal de război care îl aşteaptă", a adăugat şefa CE, subliniind încă o dată că "Europa va rămâne alături de Ucraina cât este nevoie".

UE trebuie să-şi crească semnificativ capacitatea industrială de apărare în următorii cinci ani, iar pentru asta este nevoie de sporirea cheltuielilor, a mai declarat Ursula von der Leyen, care a cerut totodată crearea unui post de comisar european pentru apărare.

11:15 - Președintele Klaus Iohannis l-a primit, la Palatul Cotroceni, pe cancelarul federal al Austriei, Karl Nehammer, cel care s-a opus aderării României la Schengen. Nehammer se află la București pentru a participa la congresul popularilor europeni. Începând cu ora 12.00, șeful statului va participa la Congresul PPE, care este organizat la Romexpo, unde va ţine şi un discurs.

Iohannis cancelar Austria

Foto: Administrația Prezidențială

11:05 - Și premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu omologul său grec, Kyriakos Mitsotakis, iar la finalul discuțiilor a declarat că România şi Grecia au o legătură specială şi pot juca împreună un rol cheie la nivel regional şi că trebuie conectate, inclusiv prin aderarea la spaţiul Schengen, pentru a folosi pe deplin potenţialul regiunii noastre. ”România şi Grecia au o legătură specială şi pot juca împreună un rol cheie la nivel regional. Am fost bucuros să îl reîntâlnesc pe premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, la Bucureşti şi să discutăm despre proiectele comune în domeniul energiei, transporturilor sau digitalului”, a scris premierul, pe Facebook.

România și Grecia au o legătură specială și pot juca împreună un rol cheie la nivel regional. Am fost bucuros să îl...

Publicată de Marcel Ciolacu pe Joi, 7 martie 2024

10:35 - Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că a avut discuţii foarte bune cu premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, despre cooperarea foarte strânsă dintre ţările noastre. Au convenit că trebuie să îmbunătăţească conectivitatea regională şi să asigure securitatea energetică a UE, inclusiv prin Iniţiativa celor Trei Mări. ”Am avut discuţii foarte bune cu prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, despre cooperarea foarte strânsă dintre ţările noastre, despre relaţiile economice, precum şi despre aspecte ale securităţii globale, ca parteneri NATO”, a transmis preşedintele Klaus Iohannis.

image-3

Foto: Administrația Prezidențială

10:28 - Sindicaliştii membri ai Blocului National Sindical au organizat joi un protest la Romexpo. Ei vor să atragă atenţia liderilor politici europeni asupra a ceea ce ei numesc practici anti-sindicale din ultima perioadă ale directorului general al Poştei Române, Valentin Ştefan. Detalii AICI

09:55 - Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a comentat ironic declaraţia lui Manfred Weber privind blocajul socialiştilor austrieci pe Schengen. ”Minunea Populară (europeană). "Vreau să îi rog pe socialiştii din Austria să se răzgândească, deoarece şi socialiştii din Austria se opun să admită cu drepturi depline România şi Bulgaria.” Aşa a zis Manfred Weber, liderul Popularilor Europeni, la Congresul PPE de la Bucureşti! Este cea mai ciudată manifestare a “diplomaţiei”. Adică în Austria opoziţia nu vrea… în timp ce ei, cei ce au majoritatea, doresc din răsputeri, dar nu vor să chinuie opoziţia austriacă. Câtă delicateţe, ce oameni fini, cât talent. Nu era mai simplu să spună: noi vrem, da’ colegii noştri populari austrieci nu ne ascultă. Ce să zic… minunat de eficient Congresul PPE. Toţi popularii europeni sunt blocaţi de minuscula opoziţie austriacă!!! Minunat….”, a scris europarlamentarul PSD Mihai Tudose pe Facebook.

09:40 - Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, spune că a avut discuţii în cadrul Congresului PPE cu Antonio Tajani, ministrul Afacerilor Externe al Italiei, şi că va fi la Roma, săptămâna viitoare, pentru a discuta cu ministrul Justiţiei, Carlo Nordio, despre cooperarea româno-italiană în justiţie. Ea precizează că România şi Italia sunt parteneri strategici de aproape 27 de ani şi se vede.

Partidul Popular European înseamnă oameni puternici, nu impostori.M-am bucurat să o revăd pe Președinta Parlamentului...

Publicată de Alina Gorghiu pe Miercuri, 6 martie 2024

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇