Marea Britanie a raportat, sâmbătă, 12.872 de noi cazuri COVID-19, o cifră zilnică record, Guvernul invocând pentru acest bilanţ ridicat o întârziere de raportare şi afirmând că cifrele din zilele următoare vor include cazuri suplimentare.
Site-ul Guvernului a informat că o problemă tehnică a întârziat publicarea anumitor noi cazuri de COVID-19, transmite Reuters.
„Aceasta înseamnă că totalul raportat în zilele următoare va include câteva cazuri suplimentare din perioada cuprinsă între 24 septembrie şi 1 octombrie, crescând astfel numărul de cazuri raportate”, conform sursei citate.
Bilanţul de 12.872 de cazuri zilnice de infectare aproape s-a dublat faţă de cele 6.968 raportate vineri, depăşind cel mai ridicat bilanţ zilnic anterior, de 7.143 de cazuri, înregistrat marţi.
Peste 200.000 de teste COVID-19 se fac pe zi
Marea Britanie procesează în prezent, zilnic, peste 200.000 de teste COVID-19, comparativ cu mai puţin de 100.000 la începutul pandemiei.
Problema tehnică ar putea fi folosită de vocile critice care afirmă că Executivul britanic a pierdut controlul asupra virusului pe fondul lipsei capacităţii de testare.
Numărul deceselor înregistrate în decurs de 28 de zile de la un test pozitiv de COVID-19 a scăzut sâmbătă la 49 de la 66 în ziua precedentă.
Citeşte mai multe despre situaţia Covid din UK:
Iată şi alte date îngrijorătoare din Europa: