O navă germană a fost pe punctul de a doborî o dronă SUA deasupra Mării Roșii. Noroc că rachetele (tot americane) și-au ratat ținta

O navă germană a fost pe punctul de a doborî o dronă SUA deasupra Mării Roșii. Noroc că rachetele (tot americane) și-au ratat ținta

O fregată germană, trimisă în Marea Roșie în cadrul misiunii UE de protecție a navelor civile împotriva rebelilor houthi, a fost pe punctul de a doborî o dronă americană MQ-9 Reaper.

Ministerul german al Apărării a confirmat că un incident cu dronă care implică o națiune aliată a avut loc luni, dar fără a spune cărei ţări îi aparținea aparatul de zbor, scrie DW.

Boris Pistorius a declarat că fregata Hesse, care a sosit în Marea Roșie în weekend, ca parte a misiunii UE de a apăra navele comerciale de transport de atacurile houthi din Yemen, a deschis focul împotriva unei drone, după ce eforturile de identificare “au fost fără succes”.

ADVERTISING

Din fericire, cele două rachete lansate de fregata germană Hessen au ratat ținta și s-au prăbușit în mare, din cauza „unor probleme tehnice”, potrivit Der Spiegel, care a precizat, de asemenea, că aparatul luat la ţintă era o dronă de recunoaștere Reaper a SUA.

Ce făcea drona americană

Fără a-și cita sursele, Spiegel a speculat că drona americană s-ar fi putut afla în zonă, „ca parte a unei misiuni antiteroriste americane”, fără legătură cu protecția navelor civile din Marea Roşie împotriva rebelilor houthi.

ADVERTISING

Sursele Spiegel spun că oficialii militari şi-au dat seama că „trebuie îmbunătățită” coordonarea dintre țările aliate implicate în diferite misiuni din regiunea din jurul Yemenului.

La rândul său, cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung a subliniat că „se știe că dronele americane de luptă care sunt folosite în regiune nu au nimic de-a face cu operațiunea din Marea Roșie”.

Hesse, care are un echipaj de 240 de soldați și marinari germani, a doborât miercuri cu succes două drone Houthi în doar 15 minute.

ADVERTISING

Hesse a ajuns în Marea Roșie în weekend, după ce Parlamentul german a aprobat vineri participarea sa la misiune, potrivit armatei germane.

Rachetele care nu şi-au atins ţinta erau americane

Cele două rachete lansate împotriva dronei americane sunt tot de producție SUA.

Două interceptoare Standard Missile 2 (SM-2) au fost trase către țintă, „dar asta nu a funcționat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului german al Apărării, Michael Stempfle, citat de The War Zone.

Naval News arată că rachetele lansate de nava germană şi care nu au funcționat corect și s-au prăbușit în mare sunt model SM-2 Blk III (Standard Missile-2 Block III), produse de compania americană Raytheon.

Rachetele interceptoare din dotarea navei au rază de acțiune de aproape 150 km. Acestea sunt folosite în general pentru a distruge amenințări aflate la altitudine mică.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇