O bandă de români a furat din Franța aparatură stomatologică de 4,5 milioane de euro

O bandă de români a furat din Franța aparatură stomatologică de 4,5 milioane de euro

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Investigaţii Criminale au efectuat 22 percheziţii la firme şi persoane fizice, în judeţele Tulcea, Maramureş, Iaşi, Suceava şi Braşov, pentru prinderea unor români care au furat din Franţa aparatură medicală stomatologică în valoare de 4,5 milioane de euro.

Acţiunea a avut loc în cadrul unei anchete efectuate de Secţiunea de cercetări din Nancy a Jandarmeriei Naţionale Franceze şi vizează fapte de furt în grup infracţional organizat, tăinuire de bunuri provenind din furt în grup infracţional organizat, participare la o asociaţie de răufăcători în vederea săvârşirii unei infracţiuni.

ADVERTISING

Autorităţile franceze au formulat 15 ordine europene de anchetă, din aceste activităţi de cooperare rezultând faptul că membrii grupului (alcătuit din cetăţeni români), în perioada aprilie 2022 - noiembrie 2023, au săvârşit 19 infracţiuni de furt, pe întreg teritoriul Franţei, fiind sustrase peste 3.000 de bunuri din societăţi care fabrică sau comercializează aparatură medicală stomatologică.

Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 4.500.000 de euro.

În urma activităţilor desfăşurate au fost depistate opt persoane faţă de care autorităţile franceze au emis mandate de arestare europene.

ADVERTISING

Cei opt membri ai grupului au fost reţinuţi de procurori.

În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate aparate şi instrumente medicale stomatologice despre care există bănuiala că fac parte din echipamentele sustrase de pe teritoriul Franţei (aparatură stomatologică şi accesorii pentru aceasta - scanere intraorale, implantoare, sisteme de magnificaţie, seringi electronice), suma de 16.500 de euro, mai multe telefoane mobile, înscrisuri, 106 cartuşe cu glonţ de 9 mm, precum şi alte mijloace de probă.

ADVERTISING

Poliţiştii au mai găsit o replică armă, un pistol neletal, o armă lungă letală (toate supuse regimului autorizării) deţinute ilegal.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇