Weekend de proteste anti-mască în Germania, deși numărul de infectări este în creștere îngrijorătoare

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mii de persoane care sunt împotriva purtării de măşti şi a restricţiilor din cauza pandemiei sunt aşteptate la Konstanz, în sud-vestul Germaniei, pentru un weekend de proteste sub supravegherea Poliţiei, care se teme de escaladarea situaţiei, anunţă AFP.

Sâmbătă, un imens lanţ uman urmează să fie organizat pe malul lacului din Konstanz, la iniţiativa „gânditorilor liberi”, o adunare diversă de opozanţi ai măsurilor legate de pandemia de Covid-19 care deja au manifestat de două ori cu zeci de mii de persoane la Berlin în timpul verii. 

ADVERTISING

Obiectivul lor este de a aduna suficient de multă lume pentru a ajunge în Austria şi Elveţia, malurile lacului din Konstanz fiind situate de-a lungul a trei ţări. 

Sâmbătă, 17 manifestaţii sau adunări sunt aşteptate la Konstanz. Duminică, 12 adunări sunt anunţate în centrul oraşului. 

Poliţia aşteaptă în total 30.000 de persoane şi a prevăzut "un important efectiv" de forţe de ordine în faţa unei posibile escaladări.               

Aceste proteste intervin în plină creştere a numărului de contaminări în Germania.                

ADVERTISING

Sâmbătă, numărul de noi infectări în ultimele 24 de ore s-a situat peste pragul de 2.500, adică la nivelul celui din aprilie.                

Cancelarul Angela Merkel, care s-a arătat îngrijorată din cauza acestei creşteri, a anunţat marţi noi restricţii, în special pentru sărbătorile private, cu amenzi pentru cei care nu respectă anumite reguli. 

Municipalitatea din Konstanz a interzis manifestările în care să fie purtate semnele regimului nazist sau "drapele ale Reichului" aşa cum s-a întâmplat la Berlin.           

ADVERTISING

În timpul ultimei manifestaţii la sfârşitul lui august, mai multe sute de protestatari au forţat barierele de securitate pentru a urca pe scările Reichstagului, sediul Camerei Deputaţilor (Bundestag), marcând o nouă etapă în radicalizarea mişcării.           

Miting al covidioților la Berlin: 20 de mii de nemți s-au înghesuit să protesteze   

Aceste manifestaţii adună o mulţime diversă compusă din militanţi anti-vaccin, complotişti, cetăţeni preocupaţi serios de restricţiile legate de Covid-19, dar şi, potrivit autorităţilor, simpatizanţi ai extremei drepte.    

Arafat, despre cei care au protestat în Piața Victoriei: Îi aşteptăm la spital. Sunt convins că nu or să scape

Nu credem în covid nici dacă îi omorâm pe alții!

Românii nu vor respecta regulile, până nu le va fi pusă viața în pericol


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇