Nou scandal în familia Șoșoacă. Ea și-a dat jos soțul de la conducerea partidului, el o acuză de abuzuri, minciuni și ilegalități

Nou scandal în familia Șoșoacă. Ea și-a dat jos soțul de la conducerea partidului, el o acuză de abuzuri, minciuni și ilegalități

Senatoarea Diana Şoşoacă şi-a suspendat soţul din funcţia de prim-vicepreşedinte al SOS, ea afirmând că a recurs la această decizie „pentru a putea salva sufletul unui om şi viaţa lui, pentru a-l scoate din ghearele serviciilor care l-au înconjurat”. Reacţia lui Silvestru Şoşoacă a venit printr-un comunicat, el precizând că decizia soţiei sale este ilegală.

Senatoarea Diana Şoşoacă a declarat într-o reuniune a formaţiunii sale, SOS, că a decis să îl suspende din funcţia de prim-vicepreşedinte pe soţul său, Silvestru Şoşoacă.

„Pentru a putea să-mi salvez familia a trebuit să iau cea mai cruntă decizie. Pentru a putea salva sufletul unui om şi viaţa lui, pentru a-l scoate din ghearele serviciilor care l-au înconjurat, a trebuit să îl suspend din funcţia de prim-vicepreşedinte, astfel încât semnătura lui să nu mai însemne nimic, şi în momentul ăla, nu mai înseamnă nimic pentru ăia care l-au înconjurat”, a =spus Şoşoacă.

ADVERTISING

Senatoarea a continuat: „Mi s-a propus, de fapt am fost şantajată, ameninţată, că va trebui să ascult de nişte reguli şi am întrebat şi eu, evident, dar de ce sunt atât de interesantă. Ai cele mai mari procente şi cea mai mare şansă să ajungi preşedintele României, zice, dar nu se poate aşa cum vrei tu. Îţi vom da bani pentru campanie, îţi vom finanţa tot, dar va trebui să asculţi de tot ceea ce ţi se spune şi va trebui să nu mai faci ceea ce ai făcut până acum. Dacă nu, nu vei mai avea familie”, a spus Şoşoacă, adăugând că i s-a spus că „deţin toată presa”.

Dumitru-Silvestru Şoşoacă, soţul senatoarei Diana Şoşoacă, a reacţionat printr-un comunicat la suspendarea din funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului extremist SOS, chiar de către soţia sa.

ADVERTISING

În comunicatul citat de Digi24, el spune că a aflat de această decizie „ilegală” din presă şi ţine să precizeze că proiectul SOS România a fost ideea lui, fiind de altfel şi „principalul organizator al partidului”.

Dumitru-Silvestru Şoşoacă scrie în comunicat că decizia „este de neînţeles” şi „nu se pot accepta acţiunile abuzive” ale senatoarei „împotriva membrilor şi liderilor din partid”.

„Îmi asum să fiu garantul respectării Statutului pentru toţi membrii partidului în faţa abuzurilor dnei preşedinte SOS”, transmite el în finalul comunicatului.

„Am aflat despre această Decizie din presă. Decizia este ilegală, membrii partidelor putând fi sancţionaţi numai în condiţiile legii partidelor politice, care garantează dreptul la apărare în faţa forurilor statutare şi în faţa instanţelor de judecată. Potrivit art. 16 (1) din Statutul S.O.S. „Suspendarea ori destituirea din funcţia de conducere pe care o îndeplineşte (un membru) se face de către organul care l-a ales, cu votul majorităţii simple a acestuia”. Suspendarea mea din funcţia de Prim-vicepreşedinte al partidului se poate face numai de Congresul partidului. Decizia nu are consecinţe juridice, subsemnatul deţinând în continuare funcţia de Prim-vicepreşedinte al partidului”, afirmă Silvestru Şoşoacă. 

ADVERTISING

El afirmă că „este de neînţeles o asemenea decizie, în condiţiile în care proiectul S.O.S. România a fost ideea sa şi este principalul organizator al partidului, fapt ce nu diminuează meritele dnei Diana Iovanovici-Şoşoacă”.

„Nu se pot accepta totuşi acţiunile abuzive ale acesteia împotriva membrilor şi liderilor din partid. Motivele invocate de dna Preşedinte S.O.S., că aş fi victima unor acţiuni de intimidare şi şantaj din partea serviciilor secrete, în scopul distrugerii carierei sale politice, nu sunt reale. Nu sunt de acord cu folosirea mea şi a familiei pentru ca dna Iovanovici-Şoşoacă să se victimizeze în scop electoral.

Nu cauţionez sub nicio formă serviciile secrete, a căror implicare în viaţa politică este cunoscută, dar asta nu înseamnă că putem fi necinstiţi în faţa electoratului şi a membrilor de partid. Îmi voi continua activitatea în cadrul partidului în calitatea de Prim-vicepreşedinte, Decizia neavând nicio valoare juridică. Sunt convins că partidul nu poate funcţiona şi cu atât mai mult nu se poate dezvolta în afara cadrului statutar, prin manifestări abuzive şi discreţionare.

Îmi asum să fiu garantul respectării Statutului pentru toţi membrii partidului în faţa abuzurilor dnei Preşedinte S.O.S. Deciziile discreţionare, bazate pe reacţii nejustificate, vor conduce cu siguranţă la distrugerea partidului şi compromiterea în faţa electoratului. Avem responsabilitate uriaşă faţă de poporul român şi nu avem voie să-l dezamăgim”, spune Dumitru- Silvestru Şoşoacă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇