Un tren de pe ruta Craiova - Pitești a lovit un camion. Mecanicul e rănit și circulația blocată (Video)

Un tren de pe ruta Craiova - Pitești a lovit un camion. Mecanicul e rănit și circulația blocată (Video)

Un tren care circula pe ruta Craiova – Pitești a lovit un camion, în Olt, în jurul orei 13:30.

Mecanicul a fost rănit, iar o femeie a suferit un atac de panică.

Garnitura feroviară a fost retrasă, iar pasagerii vor fi preluaţi de următorul tren.

Reprezentanţii ISU Olt spun că pompierii au fost sesizaţi că în localitatea Bălteni un tren InterRegio a lovit un camion care transporta deşeuri menajere. 

Pompierii au precizat că persoana rănită este mecanicul de locomotivă, iar şoferul camionului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. 

ADVERTISING

“În tren se aflau 50 de persoane. Mecanicul de locomotivă, cu dureri lombare, şi o femeie, cu atac de panică, sunt asistaţi medical la locul evenimentului”, adaugă ISU Olt. 

Mecanicul, un bărbat de 40 de ani din Slatina, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Slatina, fără răni care să-i pună viaţa în pericol.

Reprezentanţii CFR au anunţat că accidentul s-a produs după ce un şofer nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată, situată la ieşirea din staţia Bălteni Olt. 

“Din primele informaţii transmise de personalul feroviar ajuns la faţa locului, mecanicul automotorului a fost rănit în urma impactului dintre automotor şi remorcă, iar garnitura a fost avariată, aceasta urmând a fi retrasă în staţia Bălteni Olt, după finalizarea cercetărilor desfăşurate de către organele abilitate.

ADVERTISING

Trenul R 9266 (Craiova - Piteşti) va fi retras din circulaţie, iar călătorii vor fi preluaţi de următorul tren care circulă pe acelaşi traseu.

Intervalul Bălteni - Potcoava (linie simplă) va fi redeschis după finalizarea cercetărilor organelor abilitate şi retragerea automotorului avariat din linie curentă”, au transmis reprezentanţii CFR.

Publicată de Ptv Oltenia pe Marţi, 13 februarie 2024

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇