Ziua 713 Rușii au ucis un bebeluș de două luni. La Kupiansk urmează o încleștare de forțe, ucrainenii "pescuiesc" în Marea Neagră

<span style="color:#990000;">Ziua 713</span> Rușii au ucis un bebeluș de două luni. La Kupiansk urmează o încleștare de forțe, ucrainenii "pescuiesc" în Marea Neagră
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua 713 de război a început cu o tragedie. Un băiețel de doar două luni a murit în timpul unui atac cu rachete al trupelor ruse asupra unui hotel din Zolociv, un oraș situat în regiunea Harkov. Trei femei, între care și mama bebelușului, au fost rănite. Copilul se născuse pe 4 decembrie.

Forțele speciale ale Ucrainei au condus o operațiune pe o platformă petrolieră din largul Crimeii, a anunțat Ministerul Apărării de la Kiev. Un commando ucrainean a urcat pe platforma pe care inamicul o folosea ca să controleze o parte din Marea Neagră și pentru a lansa atacuri în sudul Ucrainei. Ucrainenii au luat cu asalt mai multe echipamente rusești, inclusiv sisteme radar și de întărire a semnalului pentru drone, au instalat explozibili pe stația petrolieră și au aruncat în aer antena platformei.

Un oficial din cadrul serviciilor de securitate ucrainene confirmă că Rusia concentrează un număr semnificativ de trupe și echipamente militare în apropierea orașului Kupiansk, din regiunea Harkov. Forbes a scris acum două zile că forţele ruseşti plănuiesc capturarea oraşului până în martie, când vor avea loc alegerile prezidenţiale în Rusia. Ruşii ar urmări astfel să ocupe întregul teritoriu din Doneţk şi Lugansk şi o parte din Harkov, până la râul Oskil. Ucraina a dislocat în apropiere de oraş brigăzi mecanizate şi a început să facă tranşee şi buncăre.

ADVERTISING

Kirilo Budanov, şeful serviciului de informaţii militare din Ucraina, a cerut Canadei să transfere Kievului peste 80.000 de rachete CRV7, care ar urma să fie distruse. Rachetele ar putea fi folosite, deși sunt destul de vechi, fiind produse în anii '70 și '80 şi scoase din serviciu la începutul anilor 2000, iar oficialii canadieni se tem că acestea ar putea fi periculoase pe câmpul de luptă şi chiar şi pentru a fi transportate.

Iar serviciile de securitate ucrainene au atacat recent pozițiile din Sudan ale unor mercenari din grupul Wagner. Serviciul de Informații din Ucraina (GUR) a difuzat o înregistrare video în care trei mercenari capturați mărturisesc că 100 de oameni plătiți de gruparea Wagner au venit din Africa de Sud pentru a răsturna de la putere guvernul sudanez.

Evoluția pe front

  • Bebeluș de două luni ucis de ruși - Trupele ruse au atacat în cursul nopții, cu rachete S-300, un hotel de trei etaje din Zolociv, regiunea Harkov. Un băiețel de doar două luni a murit, iar trei femei, între care și mama bebelușului, au fost rănite, a anunțat pe Telegram guvernatorul Oleg Sîniehubov. Copilul ucis s-a născut pe 4 decembrie. Alte patru persoane au fost scoase de sub ruinele clădirii. Poliția a comunicat că peste 30 de clădiri, inclusiv case private, o cafenea și câteva magazine au fost avariate în urma atacului.
  • Atacuri în Herson - Rușii au atacat de trei ori, marți dimineață, sediul unui organizații umanitare din orașul Berîslav, în regiunea Herson, folosind o dronă care a aruncat explozibili. O femeie de 55 de ani a fost rănită și a fost spitalizată, starea ei fiind moderată, a anunțat pe Telegram guvernatorul regiunii. Un alt atac a avut loc dimineață în localitatea Tokarivka, din aceeași regiune, a ucis o persoană și a rănit alte două.
  • Captură în Marea Neagră - Forțele speciale ale Ucrainei au condus o operațiune pe o platformă petrolieră din largul Crimeii, a anunțat Ministerul Apărării de la Kiev. Inamicul folosea platforma ca să controleze o parte din Marea Neagră și pentru a lansa atacuri în sudul Ucrainei. O înregistrare video arată un commando ucrainean care urcă pe platformă și ia echipament rusesc, inclusiv sisteme radar și de întărire a semnalului pentru drone. Militarii au instalat apoi mine pe stația petrolieră și s-au retras, după care au aruncat în aer antena platformei.
  • Rușii se strâng lângă Kupiansk - Rusia concentrează un număr mare de trupe în apropiere de Kupiansk, din regiunea Harkov, a transmis Andrii Kovalenko, şeful Centrului pentru Combaterea Dezinformării din cadrul Consiliului Naţional de Apărare şi Securitate. Publicaţia Forbes a scris acum două zile că forţele ruseşti plănuiesc capturarea oraşului Kupiansk până în martie, când vor avea loc alegerile prezidenţiale în Rusia. 400 de tancuri ruseşti, peste 600 de blindate, sute de obuze şi 40.000 de militari ruşi ar fi concentraţi în acest sector. Ruşii ar vrea să ocupe întregul teritoriu din Doneţk şi Lugansk şi o parte din Harkov, până la râul Oskil. Ucraina a dislocat în apropiere de oraş brigăzi mecanizate şi a început să facă tranşee şi buncăre. Kupianskul e apărat de circa 10 brigăzi ucrainene. Ar fi în jur de 20.000 de militari ucraineni în această zonă şi sute de tancuri, blindate şi obuze. Însă dacă ruşii folosesc în jur de 10.000 de lovituri de artilerie pe zi, ucrainenii trag doar 2.000, un număr care a scăzut enorm, pe fondul întârzierilor sau lipsei de livrări de muniţie din Occident.
ADVERTISING

Ce se întâmplă în Rusia

  • Explozii în Belgorod - Mai multe explozii au fost auzite, în timpul nopții, în orașul Gubkin, din regiunea Belgorod, iar guvernatorul Viaceslav Gladkov a anunțat pe Telegram că a avut loc un atac cu dronă. Acesta a precizat că nu s-au înregistrat victime, dar patru case au fost avariate. Ministerul rus al Apărării susține că a interceptat șapte drone deasupra regiunii Belgorod.

Alte informații relevante

  • Nu vor fi probleme cu Occidentul după remaniere - O remaniere militară și politică, așteptată în curând, nu va avea niciun impact asupra relațiilor Kievului cu aliații săi occidentali, a declarat marți ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba. El a spus că este dreptul constituțional al preşedintelui Zelenski de a-l putea demite pe șeful armatei, dacă el consideră necesar. Orice remaniere nu ar fi un semn de divizare în efortul de război al Ucrainei, a adăugat șeful diplomației de la Kiev.
  • Mercenari Wagner prinși în Sudan - Serviciile de securitate ucrainene au atacat recent pozițiile din Sudan ale unor mercenari Wagner. Kiev Post a publicat o înregistrare cu interogatoriul unor membri ai grupului prinși de forțele speciale ale Serviciului de Informații din Ucraina (GUR) în care aceștia mărturisesc că 100 de oameni plătiți de grupul Wagner au venit din Africa de Sud pentru a răsturna de la putere guvernul sudanez.
  • Când vin banii de la UE - Ucraina va primi în martie prima tranșă din ajutorul de 50 de miliarde de euro, a anunțat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. "Noaptea trecută s-a ajuns la un acord politic pentru alocarea a 50 de miliarde de euro Ucrainei - este un mare pas înainte. Europa se ține de cuvânt (…) Plănuim să începem plățile în martie", a spus aceasta.
  • Ucraina vrea rachete din Canada - Kirilo Budanov, şeful serviciului de informaţii militare din Ucraina, a cerut Canadei să transfere Kievului peste 80.000 de rachete CRV7 care ar urma să fie distruse. Rachetele CRV7 ar putea fi folosite în atacurile ucrainene din elicoptere sau de la sol împotriva tancurilor şi artileriei ruseşti. Încă nu este clar dacă cererea va fi acceptată, însă Budanov a transmis că problema a fost discutată cu canadienii. Rachetele CRV7 sunt destul de vechi (produse în anii 1970-1980 şi scoase din serviciu la începutul anilor 2000), iar oficialii canadieni se tem că acestea ar putea fi periculoase pe câmpul de luptă şi chiar şi pentru a fi transportate. Budanov a admis că şi ucrainenii sunt "îngrijoraţi" de acest aspect. Pentru Canada, trimiterea acestor rachete, deşi periculoasă, ar fi mai ieftină decât acordarea unui ajutor militar sub formă de echipamente noi sau chiar decât distrugerea rachetelor.
  • Sancțiune pentru diplomații ruși - UE va limita călătoriile diplomaților ruși la teritoriul țării în care aceștia sunt acreditați, iar aceștia nu vor mai putea circula în tot spațiul Schengen. Propunerea face parte din al 13-lea pachet de sancțiuni europene la adresa Rusiei, susțin surse citate de Politico.
  • Zelenski: Marea Neagră va fi sigură - Unul dintre rezultatele tangibile ale punerii în aplicare a formulei de pace ucrainene va fi navigaţia liberă şi sigură în Marea Neagră, iar apele acesteia vor fi eliberate de agresiunea armată rusă, susţine Volodimir Zelenski. "Avem, de exemplu, formula de pace. Vom asigura primul summit la nivel de lideri. Şi vrem să ajungem la un rezultat, în special la o Mare Neagră liberă şi sigură. Exact aşa cum prevede Formula Păcii. Toată lumea va putea intra în Marea Neagră: nave de orice dimensiune. Va exista o navigaţie liberă", a declarat acesta. Zelenski a reamintit că anul trecut Ucraina a împins navele ruseşti în afara culoarelor de navigaţie din Marea Neagră şi a demonstrat că coridoarele de export funcţionează fără influenţa Rusiei şi că nu este nevoie să se caute alte căi şi porturi pentru a exporta alimente.
  • Borrell e la Kiev - Josep Borrell, șeful diplomației UE, a sosit marți într-o vizită oficială în Ucraina. Acesta va discuta cu oficialii ucraineni despre dezvoltarea obligațiilor de securitate pentru Ucraina din partea UE.
  • Cum intră petrolul rusesc în UK - Milioane de barili de combustibil fabricat din petrol rusesc sunt încă importate în Marea Britanie, în ciuda sancţiunilor impuse din cauza războiului din Ucraina, relatează BBC. Țiţeiul rusesc e rafinat în ţări precum India, iar produsele sunt vândute în Marea Britanie. Acest lucru nu este ilegal şi nu încalcă interdicţia privind petrolul rusesc în Marea Britanie, dar criticii spun că subminează sancţiunile menite să limiteze fondurile de război ale Rusiei. Detalii AICI.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇