În ziua 709 de război oficialii ucraineni au anunțat că doi voluntari francezi și-au pierdut viața, în urma unui atac al rușilor în localitatea Berislav, din regiunea sudică Herson. Alți trei cetățeni străini au fost răniți.
Trupele ruse au lansat în cursul nopții un atac masiv cu drone asupra regiunilor centrale și sudice ale Ucrainei. Explozia unei drone a avariat o stație electrică, lăsând 100.000 de locuințe și companii fără curent în Krivoi Rog. Pana de curent a blocat 113 mineri aflați în subteran în două mine din zonă. Aceștia au fost salvați ulterior.
Apărarea antiaeriană a distrus 11 din cele 24 de drone Shahed lansate de Rusia în cursul nopții. Alte șapte drone care nu au fost interceptate nu și-au atins țintele.
În discursul de vineri seara, preşedintele Volodimir Zelenski le-a spus compatrioţilor că „principala ştire” a zilei este că Ucraina tocmai a primit două sisteme de apărare antiaeriană „care doboară orice” şi care, chiar dacă nu „apără complet” teritoriul ţării, vor apăra anumite regiuni.
Vladimir Putin a declarat că teritoriile ucrainene aflate în prezent sub ocupație trebuie să fie complet integrate în Federația Rusă până în 2030. În următorii șase ani regiunile ocupate "trebuie să atingă nivelul întregii Rusii” prin dezvoltarea în anumite "zone cheie".
Un consilier de origine ucraineană al parlamentarului german Eugen Schmidt, din cadrul formațiunii de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), colaborează cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), dezvăluie publicația rusă independentă The Insider. Sergienko redactează discursurile mai multor parlamentari germani, iar în calitatea sa publică a întreprins acțiuni directe "menite să împiedice eforturile defensive ale Ucrainei, la cererea superiorului său de la FSB", arată investigația de presă.
Iar ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a avertizat că dacă Rusia nu este înfrântă în războiul din Ucraina, Occidentul trebuie să se pregătească de agresiuni ale Chinei, Iranului sau Coreei de Nord. Acesta a precizat că Marea Britanie se pregătește pentru o astfel de situație, iar armata a înrolat luna trecută 10.800 de persoane, dublu față de ritmul obișnuit.
Situația pe front
- Doi francezi uciși - Doi voluntari francezi din domeniul umanitar au fost ucişi în regiunea Herson din sudul Ucrainei, au declarat oficiali locali citați de presa franceză. Guvernatorul din Herson, Oleksandr Prokudin, a scris pe Telegram că un atac rusesc asupra localităţii Berislav a ucis doi cetăţeni francezi şi a rănit alţi trei străini. Acesta nu a precizat exact cu ce se ocupau victimele. Nu se ştie dacă erau lucrători umanitari sau "voluntari" ai armatei ucrainene. Procurorii din regiune au declarat că forţele ruseşti au lansat un atac în masă cu drone în zonă, în jurul orei locale 16.00. Poliţia adaugă că un cetăţean ucrainean a fost, de asemenea, rănit.
- Mineri blocați în subteran - Trupele ruse au lansat în noaptea de joi spre vineri un atac masiv cu drone asupra regiunilor centrale și sudice ale Ucrainei. Mai multe explozii au fost auzite în jurul orei locale 3:30 în Krivoi Rog, regiunea Dnipropetrovsk. Explozia unei drone a avariat o stație electrică, lăsând 100.000 de locuințe și companii fără curent, a informat operatorul energetic de stat Ukrenergo. Pana de curent a blocat 113 mineri aflați în subteran în două mine din zonă, iar autoritățile au declanșat o operațiune de salvare, minerii fiind salvați, a anunțat Alexander Vilkul, șeful consiliului de apărare din Krivoi Rog. Alimentarea cu energie a fost reluată la ora locală 7:00 pentru 60.000 de consumatori casnici și toate spitalele din zonă.
- Drone distruse - Apărarea antiaeriană a distrus 11 din cele 24 de drone Shahed lansate de Rusia în cursul nopții trecute. Dronele au fost doborâte în regiunile Dnepropetrovsk, Herson, Kirovograd și Harkov. Şapte drone care nu au fost interceptate nu și-au atins țintele, au precizat Forțele Aeriene ale Ucrainei.
- Noi sisteme de apărare pentru Ucraina - Preşedintele Volodimir Zelenski le-a spus vineri seara compatrioţilor că „principala ştire” a zilei este că Ucraina tocmai a primit două sisteme de apărare antiaeriană „care doboară orice” şi care, chiar dacă nu „apără complet” teritoriul ţării, vor apăra anumite regiuni. „Vom apăra regiunile. Sistemele nu sunt încă suficiente pentru a apăra complet Ucraina, dar lucrăm pentru acest lucru în fiecare zi”, a spus Zelenski, exprimându-şi recunoştinţa faţă de cei care ajută şi „întăresc” Ucraina.
- Zalujnîi a raportat de pe linia frontului - Vorbind despre ce a făcut în cursul zilei, Zelenski le-a spus compatrioţilor că a ţinut o şedinţă şi că a fost „foarte concentrat pe linia frontului, pe susţinerea liniei frontului, pe fortificaţii şi pe protecţia reţelelor energetice”. El a menţionat că şeful Statului Major, generalul Valeri Zalujnîi şi comandanţii Moskalev şi Sîrski au raportat de pe linia frontului. Precizarea este importantă, în condiţiile în care s-a tot vorbit în ultimele zile despre o demitere iminentă a comandantului armatei ucrainene, cu care preşedintele ar fi intrat în conflict. Zelenski ar fi avut luni o discuţie cu el şi i-ar fi cerut demisia, însă generalul - foarte popular în rândul ucrainenilor - ar fi refuzat. Unele surse occidentale au spus că în aceste condiţii, generalul Zalujnîi ar urma să fie demis la sfârşitul acestei săptămâni.
Ce se întâmplă în Rusia
- Putin vrea integrare - Teritoriile ucrainene aflate în prezent sub ocupație trebuie să fie complet integrate în Federația Rusă până în 2030, a declarat Vladimir Putin. Regiunea estică ucraineană Donbas este ocupată ilegal de forțele ruse din 2014, anul în care Rusia a anexat ilegal și Crimeea. De la începutul invaziei din februarie 2022, unele părți din regiunile Herson, Zaporojie și Nikolaiev se află sub ocupație rusă. Putin a mai spus că în următorii șase ani regiunile ocupate "trebuie să atingă nivelul întregii Rusii” prin dezvoltarea în anumite "zone cheie".
- Primele condamnări pe noua lege anti-LGBT - Tribunalele din regiunile Volgograd și Nijni Novgorod au decis primele condamnări conform noii legi care îi vizează pe activiștii LGBT din Rusia. O instanță din Nijni Novgorod a condamnat miercuri o femeie la cinci zile de detenție administrativă, pentru că a purtat cercei în culoarea curcubeului, evocând culorile LGBT. Un bărbat a filmat-o, i-a cerut să-și dea jos cerceii și a postat discuția pe internet. Joi, un tribunal din regiunea Volgograd a condamnat un bărbat la o amendă de 1.000 de ruble (11,05 dolari) pentru "expunerea simbolurilor unei organizații extremiste". Bărbatul postase online o poză a steagului LGBT, iar la proces a mărturisit că a făcut acest lucru "din prostie". Săptămâna viitoare va fi judecat și un bărbat din regiunea Saratov, pentru că a postat pe Instagram imagini cu un steag în culorile curcubeului. Pe 30 noiembrie, Curtea Supremă a Rusiei a declarat "mișcarea socială internațională LGBT" ca "organizație extremistă" și a interzis toate activitățile acesteia în Rusia.
- Creștere masivă a industriei de apărare - Peste jumătate de milion de ruşi s-au angajat în industria de apărare începând din anul 2022, a anunţat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, o cifră ce ilustrează intensitatea efortului de război pentru a susţine asaltul asupra Ucrainei, relatează agenţiile AFP şi EFE. În bugetul pentru anul 2024, guvernul rus a crescut cheltuielile pentru sectorul apărării cu 70%. Potrivit lui Putin, Rusia dispune de circa "6.000 de companii aparţinând complexului industrial al apărării, cu 3,5 milioane de angajaţi", la care se adaugă alte aproximativ 10.000 de companii subcontractoare. În intervenţia sa de vineri, Putin le-a cerut companiilor din complexul militar-industrial "să reacţioneze rapid şi adecvat" în faţa evoluţiilor tehnologice de pe front. "Cel care face asta cât mai repede este acela care va câştiga", a spus liderul de la Kremlin.
Alte informații relevante
- Spion rus în extrema dreaptă germană - Vladimir Sergienko, un consilier de origine ucraineană al parlamentarului german Eugen Schmidt, din cadrul formațiunii de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), colaborează cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), relatează publicația rusă independentă The Insider. Emailuri și alte documente consultate de jurnaliști arată că Sergienko s-a aflat în legătură directă cu un ofițer FSB, Ilia Vecitomov. Sergienko redactează discursurile lui Eugen Schmidt și ale altor parlamentari germani, iar în calitatea sa publică, a întreprins acțiuni directe "menite să împiedice eforturile defensive ale Ucrainei, la cererea superiorului său de la FSB", arată investigația de presă. Acțiunile au inclus deschiderea unui proces împotriva guvernului german, cu scopul de a întârzia ajutorul militar oferit Ucrainei și redactarea unei scrisori către papa Francisc, cu privire la "persecutarea creștinilor în Ucraina". Sergienko a confirmat că riscă să-și piardă cetățenia germană, după ce s-a dezvăluit că a mințit că a renunțat la pașaportul rus, spunând că deține doar cetățenia ucraineană. The Insider a scris luni că Tatjana Ždanoka, europarlamentar leton cu vechime, este agent FSB.
- Cel mai rău scenariu - Dacă Rusia nu este înfrântă în războiul din Ucraina, Occidentul trebuie să se pregătească de agresiuni ale Chinei, Iranului sau Coreei de Nord, a avertizat Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, într-un interviu. "Trebuie să fie foarte, foarte clar că acest lucru este existențial… nu este vorba doar despre Ucraina acum. Toată lumea se uită la ce se întâmplă acolo – iranienii se uită. Rămânem fără suflu, rămânem fără răbdare și abandonăm Ucraina? Atunci China se va uita în Indo-Pacific, Coreea de Nord se va uita și ea la asta. Este de o importanță vitală pentru interesele noastre naționale și, cu siguranță, pentru lumea civilizată occidentală, ca Ucraina să aibă succes în propria țară”, a spus Shapps. Acesta a precizat că Marea Britanie se pregătește pentru o astfel de situație, întrucât "trăim vremuri din ce în ce mai periculoase". El a dezvăluit că armata britanică a înrolat luna trecută 10.800 de persoane, dublu față de ritmul obișnuit.
- Zalujnîi arată cum trebuie dus războiul - Şeful armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, a prezentat un set de priorităţi pentru Ucraina în războiul contra Rusiei într-un articol de opinie publicat de CNN. Ucraina trebuie să găsească noi modalităţi şi capacităţi pentru a obţine un avantaj pe câmpul de luptă, scrie el. Generalul subliniază necesitatea ca Ucraina să producă mai multe drone pentru a evita să fie atrasă într-un război poziţional, în care nu deţine avantajul. Totodată, obiectivul nu ar trebui să fie întotdeauna axat exclusiv pe luptă, ci să urmărească reducerea capacităţilor economice ale inamicului, izolarea sau uzura acestuia. Zalujnîi critică, în schimb, "incapacitatea" instituţiilor de stat din Ucraina de a îmbunătăţi nivelul personalului pentru forţele armate, fără a recurge la "măsuri nepopulare", "imperfecţiunile" cadrului de reglementare de stat şi "monopolizarea" parţială a industriei de apărare ,care a dus la blocaje în producţia de muniţie.
- Băncile turcești scapă de ruși - Mai multe bănci din Turcia închid conturile asociate cu companii ruse de teama sancțiunilor americane, arată Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Oameni de afaceri și reprezentanți ai mediului financiar din Rusia au spus pentru publicația rusă de stat Vedomosti că băncile turcești au închis conturile și relațiile cu clienții care s-au orientat către sectorul bancar din Turcia după invazia Rusiei în Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus joi că băncile turcești închid conturile rușilor din cauza "presiunii fățișe și agresive a SUA asupra Turciei".
- Vot pentru Ucraina - După mai multe luni de amânare, Senatul american va supune săptămâna viitoare la vot pachetul de ajutor pentru Ucraina, a anunțat liderul majorității din Cameră, Chuck Schumer.