Londra avertizează cu privire la existența unei flote fantomă de petroliere a Rusiei

Londra avertizează cu privire la existența unei flote fantomă de petroliere a Rusiei

În pofida cooperării dintre Londra şi aliaţii săi în privinţa sancţiunilor împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei, Moscova îşi înmulţeşte mijloacele de a le ocoli, în special datorită formării unei „flote fantomă de petroliere”, potrivit unui raport parlamentar britanic publicat miercuri.

„Suntem îngrijoraţi de dovezile tot mai numeroase că Rusia a reuşit să ocolească sancţiunile, în special prin intermediul statelor terţe şi al flotelor fantomă de petroliere”, a scris Comisia pentru afaceri europene a Camerei Lorzilor, însărcinată cu redactarea raportului, notează AFP.

ADVERTISING

În această problemă, "Regatul Unit şi aliaţii săi trebuie să ia măsuri decisive", potrivit documentului.

Embargo petrolier, plafonarea preţului ţiţeiului rusesc incluzând interdicţia de a furniza servicii care să permită transportul maritim (comerţ, mărfuri, asigurări, armatori etc.) pentru companiile cu sediul în UE, ţările G7 şi Australia, un mecanism similar pentru produsele petroliere. Toate sunt sancţiuni occidentale având ca scop să lovească profitul financiar al Rusiei.

Pentru a ocoli aceste sancţiuni, Moscova şi-a redus dependenţa de serviciile maritime occidentale prin construirea unei "flote fantomă" de petroliere, cumpărând nave vechi cărora le oferă propriile servicii de asigurare, potrivit Rystad Energy.

ADVERTISING

"179 de petroliere pline din flota fantomă rusă au părăsit porturile ruse în noiembrie 2023", a afirmat institutul economic ucrainean KSE din Kiev, în raportul său "Russian Oil Tracker" din decembrie.

În octombrie 2023, flota fantomă a permis exportul a aproximativ 2,3 milioane de barili pe zi de ţiţei şi 800.000 de barili pe zi de produse petroliere, potrivit institutului KSE.

În plus, raportul parlamentar arată că "lacunele şi deficienţele rezultă din divergenţele dintre regimurile de sancţiuni, ceea ce slăbeşte eficienţa acestora", solicitând ca acestea să fie "cât mai limitate posibil".

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇